Directorul financiar al Microsoft părăseşte compania, în căutarea unui salt în carieră

Directorul financiar al Microsoft, Chris Liddell, va părăsi compania la sfârşitul acestui an, sugerând că ar putea căuta un post mai important la o altă corporaţie.

17 afișări
Imaginea articolului Directorul financiar al Microsoft părăseşte compania, în căutarea unui salt în carieră

Directorul financiar al Microsoft, Chris Liddell (Imagine: Microsoft)

Neo-zeelandezul Liddell (51 de ani) a ocupat poziţia de CFO (chief financial officer) la cel mai mare dezvoltator de software din lume din luna mai a anului 2005.

Anterior, el a fost director financiar la un producător de hârtie din SUA şi director general la o companie forestieră din Noua Zeelandă.

Liddell are un master în filozofie, practică triatlonul în timpul liber şi "analizează mai multe oportunităţi care îi vor extinde cariera dincolo de postul de CFO", potrivit unui comunicat al Microsoft.

El va fi înlocuit în poziţia de director financiar al Microsoft de Peter Klein, actualul CFO al Microsoft Business Division, care dezvoltă suita de software Office.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici