Euro a atins un nou minim din ultimele patru luni faţă de dolar

Euro a atins, luni, un nou minim al ultimelor patru luni faţă de dolar, din cauza amplificării temerilor legate de criza datoriilor din zona euro, după ce o sursă europeană a declarat că Portugalia este presată să ceară sprijin financiar din partea UE/FMI.

16 afișări
Imaginea articolului Euro a atins un nou minim din ultimele patru luni faţă de dolar

Euro a atins un nou minim din ultimele patru luni faţă de dolar (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Duminică, o sursă din zona euro a declarat că Germania şi Franţa exercită presiuni asupra Portugaliei pentru a solicita un ajutor financiar de la Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, în vederea prevenirii extinderii crizei.

Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, a declarat, luni, că Germania nu forţează nicio ţară să ceară ajutor.

Euro a coborât la 1,2860 dolari pe unitate pe platforma electronică EBS, cel mai redus nivel atins de la jumătatea lunii septembrie.

Ulterior, moneda unică şi-a revenit pe piaţa europeană la 1,2891 dolari pe unitate, în scădere cu 0,2% faţă de închiderea de vineri.

Euro s-a depreciat cu 0,2% şi faţă de francul elveţian, fiind cotat la 1,2467 franci pe unitate.

Participanţii la tranzacţii afirmă că euro pare vulnerabil din cauza îngrijorărilor referitoare la sustenabilitatea finanţelor publice din Portugalia, Spania şi Italia, care urmează să emită obligaţiuni în această săptămână.

Indicele dolarului, care măsoară evoluţia monedei americane faţă de un coş de valute importante, a urcat cu 0,24%, la nivelul de 81,230, după un vârf de 81,273, cel mai ridicat nivel atins de la începutul lunii decembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici