EXCLUSIV Consultanţi fiscali: Impozitul pe gospodărie poate genera PROBLEME atât autorităţilor, cât şi contribuabililor, putând provoca scăderea încasărilor bugetare

Consultantul fiscal Dan Schwartz a declarat, pentru MEDIAFAX, că introducerea impozitului pe gospodărie - discutată marţi la nivelul autorităţilor - va genera mari probleme atât administraţiei fiscale, cât şi contribuabililor, şi că ar putea determina chiar o scădere a încasărilor la buget.

3843 afișări
Imaginea articolului EXCLUSIV Consultanţi fiscali: Impozitul pe gospodărie poate genera PROBLEME atât autorităţilor, cât şi contribuabililor, putând provoca scăderea încasărilor bugetare

Consultanţi: Impozitul pe gospodărie poate genera probleme şi chiar o scădere a încasărilor bugetare

„Ştiu că se lucrează la acest tip de impozit, aşa cum este prevăzut în Programul de guvernare. Consider încă că acest tip de impozit nu se poate aplica în România. Dacă va înlocui impozitarea individuală şi nu va fi prezentat ca o alternativă la aceasta, va genera foarte mari probleme atât autorităţilor fiscale, cât şi contribuabililor. Este posibil să fie chiar o scădere a încasărilor la buget. Cu siguranţă vor fi probleme de conformare, de formularistică, de soft, probleme de calcul, de înţelegere a lui, fiindcă este o schimbare radicală de filosofie fiscală. Impozitul pe gospodărie sau pe familie este practicat în unele ţări, dar peste tot este practicat ca o alternativă la impozitarea individuală, contribuabilul putând să opteze fie pentru impozitarea individuală, fie pentru cea pe familie. Nu ştiu însă ce doresc să facă în România”, a spus Dan Schwartz.

Şi consultantul fiscal, Adrian Benţa este de părere că acest tip de impozit nu va avea rezultatele scontate. „Tendinţa este de a se reveni la impozitul pe venitul global din 2001. Înseamnă să încurajezi nemunca. Dacă eu muncesc mai mult şi plătesc mai mulţi bani la buget, atunci mai bine nu mai muncesc”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Adrian Benţa.

Conform Programului de guvernare, „Începând cu 2018, odată cu introducerea impozitului diferenţiat pe venitul global (IVG) de 0%, respectiv 10%, anual pentru fiecare gospodărie din România, se va completa o declaraţie de venit global de către consultanţii fiscali, în numele membrilor acelei gospodării. Această declaraţie de IVG va avea ca bază de plecare declaraţia de patrimoniu, care se va depune o singură dată, în acelaşi condiţii precum declaraţia de venit global. Arondarea populaţiei la consultanţii fiscali, precum şi funcţionarea acestora se va face prin Hotărâre de Guvern în urma dezbaterilor publice. Pe lângă rolul de a completa şi depune declaraţiile de mai sus, consultantul fiscal va prelua şi sarcina de a plăti toate taxele şi impozitele datorate de către persoanele fizice aflate în portofoliu său către administraţiile şi instituţiile publice centrale şi locale. Această măsură va duce la eliminarea ghişeelor pentru persoane fizice din ţară, din cadrul tuturor instituţiilor publice din România. Selectarea şi pregătirea celor care doresc să devină coonsultanţi fiscali se va face etapizat, până cel tîrziu la 1 decembrie 2018, atunci când pe modelul din SUA, fiecare român va beneficia de suportul unui astfel de consultant”.

„Probabil că iniţiatorii au avut în vedere ca fiecare vector fiscal să-şi aibă consultantul său fiscal, dar o astfel de măsură presupune un sistem de administrare foarte bine pus la punct, administrarea ar fi extrem de scumpă”, a declarat Cristian Pârvan, secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri.

Dan Schwartz spune că statul nu poate oblige consultanţii fiscali să calculeze acest tip de impozit. „Este o lipsă de realism, fiindcă nu avem atâţia consultanţi fiscali capabili să facă astfel de calcule încât să acopere toţi contribuabilii din România. Este un volum de muncă imens. Nimeni nu poate să oblige un consultant fiscal să calculeze aceste impozite. Este o meserie independentă. Nu te poate obliga statul. Şi cine plăteşte pentru asta? Statul sau contribuabilul?”.

Iar Adrian Benţa este de părere că arondarea „se va face ca la notar şi consultanţii fiscali vor fi aleşi pe sprânceană. Piaţa trebuie lăsată liberă. Nu trebuie să dea cineva o lege ca să fie cumpărate serviciile mele. La consultantul fiscal trebuie să te duci doar dacă ai nevoie, ca la popă”.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici