FMI: România se menţine vulnerabilă la şocuri externe

România se menţine vulnerabilă la şocuri externe, iar remedierea bilanţurilor nu este încă finalizată, potrivit FMI, care arată în acelaşi timp că economia românească a corectat în mare parte dezechilibrele interne şi externe prin intermediul unui mix de politici macroeconomice solide.

FMI: România se menţine vulnerabilă la şocuri externe

"Ȋn urma crizei mondiale, economia românească a corectat în mare parte dezechilibrele interne şi externe prin intermediul unui mix de politici macroeconomice solide. Cu toate acestea, convergenţa a stagnat şi infrastructura publică precară s-a dovedit a fi o piedică principală pentru o traiectorie de creştere mai puternică. Ȋn acelaşi timp, România se menţine vulnerabilă la şocuri externe, iar remedierea bilanţurilor nu este încă finalizată. Pe mai departe, politicile macroeconomice sustenabile trebuie combinate cu măsuri de eficientizare a cheltuielilor publice – în mod special accelerarea absorbţiei de fonduri UE pentru modernizarea infrastructurii publice – de revigorare a reformelor ce trenează în sectorul întreprinderilor ce stat şi rezolvarea moştenirilor lăsate de criză în sectorul financiar", se arată într-o declaraţie a misiunii FMI privind consultările periodice potrivit articolulului IV din statutul instituţiei.

Potrivit articolului IV, misiunile sunt efectuate ca parte a consultărilor periodice, de regulă anuale, în contextual unei solicitări de utilizare a resurselor FMI, ca parte a discuţiilor programelor aflate sub monitorizarea experţilor sau ca parte a altor forme de monitorizare de către experţi a evoluţiilor economice.

Într-o declaraţie separată transmisă de FMI după misiunea de evaluare a acordului stand-by se spune că, în pofida progreselor importante înregistrate, unele subiecte rămân deschise şi discuţiile vor continua de la sediile FMI şi Comisiei Europene în săptămânile următoare.

Premierul Victor Ponta a anunţat luni că Guvernul nu a ajuns la un acord cu FMI şi CE în actuala misiune de evaluare, cele două instituţii cerând creşterea abruptă a preţului la gaze pentru populaţie şi CET-uri din aprilie şi restructurarea masivă a companiilor energetice Hunedoara şi Oltenia.

Ponta a precizat că, în aceste condiţii, nu va fi semnată o scrisoare de intenţie şi că discuţiile pe aceste două puncte de divergenţă, anunţate anterior de MEDIAFAX, vor continua în aprilie, acordul rămânând însă în vigoare.

Experţii FMI notează, în declaraţia pribind consultările pe baza articolului IV, că PIB-ul a revenit anul trecut la nivelul anterior crizei, iar momentumul de creştere se consolidează. Consumul privat şi exporturile puternice au susţinut relansarea economică anul trecut, investiţiile rămânând în acest timp modeste. Experţii anticipează o creştere reală a PIB de 2,7% în anul 2015 şi de 2,9% în 2016. Principala forţă motrice a acestei creşteri se preconizează a fi consolidarea consumului privat – pe fondul unei creşteri puternice a salariului real, al preţurilor scăzute la petrol şi al unor rate ale dobânzii ce au atins niveluri minime record. Pe măsură ce creşterea internă se întăreşte, deficitul de cont curent este prognozat a se mări puţin în acest an. Este probabil ca inflaţia scăzută importată şi un output gap ce se menţine în domeniul negativ să păstreze inflaţia considerabil sub ţinta vizată în cea mai mare parte a anului 2015.

Riscurile aferente prognozei sunt mai degrabă ca aceasta să fie prea pozitivă. O volatilitate reînnoită pe piaţa financiară mondială sau în zona euro, precum şi o perioadă prelungită de creştere lentă şi inflaţie scăzută în zona euro ar putea exercita presiuni asupra economiei româneşti. Datorită comerţului şi legăturilor financiare relativ limitate cu Rusia şi Ucraina, efectele directe generate de evoluţiile geopolitice ar trebui să fie însă gestionabile. Pe plan intern, în absenţa reformelor atât de necesare, continuarea unei absorbţii slabe de fonduri UE ar întârzia modernizarea atât de necesară a infrastructurii, notează experţii FMI.

Creşterea economică potenţială este proiectată în prezent la aproximativ 3% pe termen mediu. Misiunea estimează că impulsionarea substanţială a absorbţiei de fonduri UE, conducând la o infrastructură de densitate mai mare şi de calitate mai bună ar putea majora această creştere cu aproximativ 0,5 puncte procentuale pe an, pe termen mediu.

Romania a continuat să îşi reducă vulnerabilităţile fiscale. Ȋn ultimii şase ani România s-a bazat în principal pe reducerea de cheltuieli pentru a aduce deficitul fiscal la 1,9% din PIB în anul 2014, o reducere cu 7 puncte procentuale în termeni structurali. Ţinta de deficit pe anul 2015, de 1,8% din PIB, va contribui la aşezarea datoriei publice pe o traiectorie descendentă şi la întărirea rezistenţei finanţelor publice. Pe mai departe, politica fiscală va fi ancorată de obiectivul bugetar pe termen mediu (MTO).

FMI arată că se acumulează însă presiuni pe partea de cheltuieli. Pentru soluţionarea deficitului tot mai mare de infrastructură se impun investiţii publice mai eficiente, determinate de o absorbţie mai mare de fonduri UE. Ȋn pofida unui trecut marcat de cheltuieli de capital peste media celorlalte ţări similare ei, densitatea infrastructurii din România este relativ scăzută, în timp ce calitatea acesteia este percepută ca fiind cea mai slabă din UE, reflectând o irosire a resurselor cheltuite şi o planificare precară pe termen mediu, în pofida unor eforturi ce au fost realizate în scopul mai bune prioritizări a proiectelor.

Totodată, autorităţile îşi propun ca în anii ce urmează să majoreze în mod permanent cheltuielile dedicate armatei şi se vor confrunta cu presiuni de cheltuieli sociale determinate de îmbătrânirea populaţiei precum şi cu obligaţiile contingente generate de hotărârile judecătoreşti referitoare la despăgubiri aferente restituirii proprietăţilor şi la alte plăţi.

Deci, reformele structurale fiscale vor fi esenţiale pentru consolidarea ajustării fiscale. Ȋn mod special, mobilizarea de venituri este mult sub potenţial în ciuda unor eforturi de îmbunătăţire a administrării fiscale. Pe parte de cheltuieli, sunt necesare o mai bună gestionare şi planificare a cheltuielilor publice şi o mai bună administrare a proiectelor, în vederea eficientizării şi susţinerii unei deplasări în cadrul resurselor bugetare către proiectele finanţate din fonduri UE. Ȋn acelaşi timp, continuarea reformelor în domeniul sanitar ar putea rezolva problema cheltuielilor proiectate la niveluri mai mari din domeniul sănătăţii. Până când aceste reforme vor produce rezultate, nu există spaţiu pentru reducerea cotelor de impozitare decât dacă astfel de măsuri sunt integral compensate prin alte măsuri fiscale.

Misiunea susţine adoptarea în continuare de paşi de relaxare în contextul unor anticipaţii inflaţioniste din ce în ce mai scăzute, al unor preţuri la petrol puternic scăzute, al unui output gap persistent negativ şi al relaxării monetare a BCE. Misiunea mai recomandă de asemenea o tranziţie a conduitei de politică monetară către un regim mai integral de ţintire a inflaţiei prin reducerea rolului cursului de schimb în cadrul de politici şi continuarea procesului de reducere a coridorului ratei dobânzii. Aceasta ar putea contribui la întărirea clarităţii semnalelor de politică monetară şi a canalului de transmitere.

Cursul de schimb este în prezent în concordanţă cu principiile fundamentale pe termen lung. Totodată, acoperirea rezervelor este în general adecvată conform celor mai multe unităţi de măsurare a gradului de adecvare a rezervelor. Pe mai departe, misiunea recomandă limitarea intervenţiilor pe piaţa valutară menite să calmeze excesul de volatilitate şi menţinerea unei atitudini prudente cu o acumulare moderată de rezerve în vederea reducerii continue a riscurilor externe.

Progresele amestecate în domeniul reformelor structurale obstrucţionează perspectivele de creştere pe termen mediu ale României. Prevalenţa întreprinderilor de stat (ȊS) ineficiente în sectoarele de transporturi si energie au împiedicat prestarea unor servicii publice de calitate mai bună şi modernizarea infrastructurii. Deşi arieratele ȊS au fost substanţial reduse (cu aproximativ 1½ procente dinPIB de la finele anului 2012) şi situaţia financiară a unora dintre ȊS mari s-a îmbunătăţit în ultima vreme, slăbiciunea financiară a altora continuă să reprezinte o povară pentru bugetul statului, fie în mod direct prin transferuri, fie în mod indirect, prin venituri nerealizate.

O mai bună guvernanţă corporativă a ȊS, concept ce încă mai trebuie să fie adoptat pe deplin şi care a suferit o înrăutăţire mai ales în anul 2014, ar îmbunătăţi performanţele ȊS şi serviciile pe care acestea le prestează publicului. Ȋn continuare, pentru a reclădi credibilitatea reformelor, se impune implementarea cu stricteţe a principiilor de bună guvernanţă, susţinute de un cadru legal mai puternic şi de un mecanism eficient de asigurare a aplicării cadrului legal.

Ȋmbunătăţirea eficienţei în funcţionare a multor ȊS mari va presupune restructurarea agresivă şi, în unele cazuri, lichidarea. Implicarea sectorului privat prin deţinerea de pachete minoritare sau majoritare de acţiuni constituie de asemenea un instrument util prin care se poate aduce expertiză şi finanţare ş prin care se poate spori şi transparenţa. Ofertele publice iniţiale de succes la trei companii energetice mari arată calea de urmat pentru un rol mai puternic pe care trebuie să îl joace capitalul privat în viitor. Sectorul de transporturi însă trebuie să recupereze rapida întârzierea faţă de aceste evoluţii.

România trebuie de asemenea să construiască pe progresele înregistrate în îmbunătăţirea politicii de preţuri în sectorul energetic. Dereglementarea pieţei gazelor şi electricităţii pentru consumatorii industriali reprezintă o realizare majoră. Aceasta ar trebui urmată de reînceperea procesului de dereglementare a tarifelor la gaze pentru consumatorii casnici, asigurând în acelaşi timp sprijin suplimentar celor mai vulnerabili consumatori.

Impulsionarea perspectivelor de creştere pe termen mediu mai presupune şi continuarea eforturilor de încurajare a unei mai mari participări pe piaţa muncii. Accentul ar trebui pus pe tineri, pe cei cu calificare slabă şi pe femei, categorii în rândul cărora participarea pe piaţa formală a muncii este mult sub nivelul mediei UE. Printre măsurile recomandate se numără implementarea noilor programe de pregătire vocaţională, menţinerea competitivităţii salariale pentru cei cu salarii mici prin intermediul unor majorări moderate ale salariului minim şi prin reducerea în continuare a taxării muncii pentru categoriile cu venituri mici prin măsuri ţintite, finanţate preferabil prin măsuri de lărgire a bazei.

Sectorul bancar continuă să menţină rezerve suficiente de capital, de lichiditate şi de provizionare şi calitatea activelor s-a îmbunătăţit. Ca urmare a unui plan de acţiune cuprinzător al BNR, împrumuturile neperformante au fost reduse în anul 2014 cu aproximativ 8 puncte procentuale din totalul împrumuturilor dar procesul de reparare a bilanţurilor băncilor nu este încă finalizat. Băncile au eliminat de asemenea ecartul de provizionare, ajungând cu acoperirea la un nivel prudent. Testele de stress ale BNR arată că gradul de solvabilitate al sectorului bancar ar rezista în general la scenarii grave, dar în câteva bănci este necesar capital adiţional. Presiunile determinate de aprecierea francului elveţian sunt gestionabile pentru sistemul bancar, dată fiind ponderea redusă a împrumuturilor în franci elveţieni. Misiunea a încurajat restructurarea voluntară bilaterală, cu luarea în considerare a capacitatea de rambursare a împrumutului de către debitor.

Reîntinerirea intermedierii financiare continuă să rămână o provocare. Procesul de deleveraging din partea băncilor străine (scăderea investiţiilor) a încetinit dar conjugat cu alţi factori pe parte de ofertă a ţinut pe loc relansarea creşterii creditului. Pe partea cererii, penuria de împrumuturi bancabile şi gradul relativ mare de îndatorare al IMM-urilor au contribuit la creşterea negativă a creditului de la mijlocul anului 2013. Asigurarea posibilităţilor de finanţare bancară pe termen lung – inclusiv prin adoptarea legii obligaţiunilor garantate - şi consolidarea instrumentelor de sprijin existente pentru creditarea IMM-urilor ar favoriza intermedierea, în asociere cu rate ale dobânzilor situate la minime record şi cu redresarea permanentă a economiei.

România se găseşte în procesul de modernizarea a regimului insolvenţei dar încă nu există toate elementele care să asigure eficacitatea acestuia. Noua lege a insolvenţei companiilor încă mai trebuie testată. Ȋnainte de adoptarea unei nou legi a insolvenţei persoanelor fizice trebuie realizată o analiză de impact şi o consultare cu toate părţile implicate şi trebuie creat tot suportul instituţional necesar. Aceasta ar asigura o implementare adecvată a noului cadru şi ar oferi celor cu datorii nesustenabile un start nou fără a periclita cultura de onorare a plăţilor, mai notează FMI.

Sectorul financiar nebancar şi supraveghetorul acestuia se confruntă cu provocări majore. Există o iniţiativă de eliminare a barierelor din calea dezvoltării pieţei de capital, legea revizuită a pieţei de capital nefiind încă adoptată. Totodată, piaţa asigurărilor este tulburată de probleme de insolvenţă şi de slabe practici de activitate ce trebuie abordate cu fermitate de autoritatea de supraveghere în domeniu, se mai spune în declaraţia FMI privind consultările pe baza articolului IV.

Opiniile exprimate în declaraţie sunt cele ale experţilor FMI, nereprezentând neapărat poziţia Comitetului Director al FMI. Pe baza constatărilor preliminare ale misiunii, experţii vor elabora un raport care, condiţionat de aprobarea conducerii, va fi prezentat Comitetului Director al FMI spre discuţii şi adoptarea unei decizii.

 

 

.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 5 comentarii
Taguri:
ROMÂNIA ,
ACORD ,
FMI
COMENTARII
  • oltean-sunt pe el e 20 feb 2015

    @Gigel-...luati-as mintea in poula de prost.Asta ca sa inveti economie-pe paine!-proasta poulii mele!

  • cristi 10 feb 2015

    Cum va deveni mai putin vulnerabila, marind preturile si vinzind pe nimic ce a mai ramas din industrie?
    Stie cineva vreo tara in care politicile FMI sa fi dus la crestere economica? Eu inca n-am auzit. Sa se duca si sa vina cind o sa-i chem eu.

  • Gigel 10 feb 2015

    Isarescule, tu-ti mm de jydan, vezi ca se aprind cuptoarele!

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Putin nu mai ţine cont de nimic. Gest fără precedent în diplomaţia mondială. Ameninţarea a fost EXPLICITĂ