Gazprom vrea să cumpere active de generare a energiei în Marea Britanie, Germania şi Benelux

Grupul rus Gazprom este interesat de achiziţia unor companii în domeniul generării energiei din Marea Britanie, Germania şi regiunea Benelux, a declarat Denis Fiodorov, directorul general al Gazprom EnergoHolding.

120 afișări
Imaginea articolului Gazprom vrea să cumpere active de generare a energiei în Marea Britanie, Germania şi Benelux

Gazprom vrea să cumpere active de generare a energiei în Marea Britanie, Germania şi Benelux (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Fiodorov a arătat că Gazprom este pregătit să preia controlul integral asupra unor astfel de companii şi să plătească în numerar pentru acestea, transmite Novinite.

El a precizat că Gazprom negociază înfiinţarea unei companii mixte de generare a energiei cu grupul german RWE.

Negocierile exclusive între RWE şi Gazprom pentru crearea unei companii mixte care să construiască şi să opereze centrale pe gaze în Germania, Marea Britanie şi regiunea Benelux (Belgia, Olanda şi Luxemburg) au început în iulie şi urmau să se încheie pe 14 octombrie, dar data de finalizare a discuţiilor a fost amânată cu un an.

Fiodorov a mai spus că Gazprom este interesat să intre şi pe pieţele de electricitate din Japonia, Coreea de Sud şi China, mai ales prin construirea unor centrale alimentate cu gaze.

Oficialul a dezvăluit că grupul intenţiona să participe la prima etapă a liberalizării pieţei de profil din Turcia, din a decis ulterior să aştepte să vadă evoluţia procesului.

Pe piaţa din Rusia, Gazprom EnergoHolding şi Renova Group au făcut cerere la Serviciul Federal Antimonopol pentru fuzionarea activelor în domeniul electricităţii.

Gazprom va deţine până la 75% minus o acţiune, iar Renova 25% plus o acţiune.

Acordul ar putea crea o companie care să controleze un sfert din piaţa rusă a generării energiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici