Grupul Rădăcini, unic distribuitor Volkswagen în Prahova, după preluarea unui showroom cu peste 2 mil.euro

Grupul Rădăcini a preluat un complex auto din Ploieşt deţinut anterior de Cardinal Motors, într-o tranzacţie de peste 2 milioane euro, şi a devenit unic distribuitor autorizat Volkswagen şi reparator Volkswagen şi Audi în judeţul Prahova în urma unei înţelegeri cu Porsche România.

356 afișări
Imaginea articolului Grupul Rădăcini, unic distribuitor Volkswagen în Prahova, după preluarea unui showroom cu peste 2 mil.euro

Grupul Rădăcini, unic distribuitor Volkswagen în Prahova, după preluarea unui showroom cu peste 2 mil.euro

"Grupul Rădăcini a semnat un contract de distribuţie cu Porsche România, importator autoturisme şi autoutilitare marca Volkswagen şi un contract de service pentru mărcile Volkswagen şi Audi", se arată într-un comunicat al grupului.

Complexul multifuncţional a fost preluat în noiembrie, locaţia urmând să opereze sub denumirea Darius Motors.

Unitatea a aparţinut firmei Cardinal Motors, aflată în insolenţă de la jumătatea anului trecut, şi a fost vândută de creditori, tranzacţia având o valoare estimată la peste 2 milioane de euro, potrivit reprezentanţilor Darius Motors.

Complexul este situat pe centura de vest a oraşului Ploieşti şi are o suprafaţă de peste 13.000 metri pătraţi. Serviciile oferite sunt de vânzări auto noi (finanţare, asigurare, trade in), întreţinere auto (reparaţii de mecanică, electrică, tinichigerie, vopsitorie).

În acest an, în aceeaşi locaţie va opera şi divizia de maşini rulate sub brandul Das Welt Auto.

"În urma investiţiei, grupul Rădăcini îşi continuă dezvoltarea în ţară, acesta fiind al şaselea oraş în care suntem prezenţi (după Bucureşti, Brăila, Braşov, Constanţa şi Galaţi)", se mai arată în comunicat.

Grupul Rădăcini este deţinut de omul de afaceri de oriegine iraniană Ali Madadi şi este unul din principalii distribuitori de autoturisme din România.

În prezent, reţeaua Rădăcini cuprinde 18 locaţii (showroom-uri şi service-uri). În portofoliul grupului se regăsesc brand-urile Opel, Chevrolet, Mazda, Suzuki, Citroen, Cadillac, Corvette şi Hummer. Grupul activează şi pe segmentul echipamentelor de construcţii ca importator unic în România al stivuitoarelor marca Doosan, dar şi în alte domenii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici