Guvernul a trimis FMI o scrisoare în care anunţă că a încheiat anul 2010 cu un deficit de 6,6%

Guvernul a transmis Fondului Monetar Internaţional (FMI) o scrisoare în care susţine că România a îndeplinit toate condiţionalităţile pentru a primi o nouă tranşă din împrumut, închizând anul 2010 cu un deficit de 6,6% din PIB, cu 1,27 milioane bugetari şi cu stocul de arierate sub limitele agreate.

58 afișări
Imaginea articolului Guvernul a trimis FMI o scrisoare în care anunţă că a încheiat anul 2010 cu un deficit de 6,6%

Guvernul a trimis FMI o scrisoare în care anunţă că a încheiat anul 2010 cu un deficit de 6,6% (Imagine: Mediafax Foto)

Stadiul îndeplinirii condiţionalităţilor faţă de FMI, înaintea board-ului programat pentru sfârşitul acestei săptămâni, a fost discutat, marţi, la Guvern, de premierul Emil Boc cu ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.

"Deficitul bugetar preliminat pe întregul an 2010 a fost în jurul a 6,58% din PIB, sub limita convenită cu FMI, şi putea coborî la 6,4% dacă nu erau achitate o parte dintre arierate", au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Pentru 2010 Guvernul s-a angajat să menţină deficitul bugetar sub 6,8% din PIB şi să-l reducă în 2011 la 4,4% din PIB. Produsul Intern Brut a fost estimat anul trecut la 511,58 miliarde de lei.

La finele anului precedent, numărul angajaţilor în sectorul bugetar trebuia să coboare la 1,29 milioane persoane, conform înţelegerilor cu FMI.

Contactat de MEDIAFAX, ministrul Finanţelor a declarat că Guvernul şi-a îndeplinit pentru 2010 şi condiţia legată de stocul de arierate.

"Conform celor convenite cu FMI în scrisoarea suplimentară, nivelul maxim al arieratelor nu trebuia să depăşească la sfârşitul lunii noiembrie 250 milioane lei . Guvernul şi-a îndeplinit această ţintă pentru eliberarea următoarei tranşe de la FMI, deoarece la sfârşitul lunii noiembrie nivelul arieratelor era de 248 milioane lei", a spus Ialomiţianu.

Oficialul MFP a precizat că nivelul maxim al arieratelor negociat cu FMI şi inclus în ultima scrisoare de intenţie se referă numai la datoriile restante ale instituţiilor de stat de la nivel central, fără datoriile neachitate de autorităţile locale.

"De la 1 ianuarie au intrat în vigoare prevederile ordonanţei privind standardele de cost, iar autorităţile locale vor fi obligaste să-şi plătească prima dată arieratele şi pe urmă să efectueze alte cheltuieli", a continuat Ialomiţianu.

Acordul cu FMI a prevăzut iniţial criterii cantitative privind nivelul arieratelor de la bugetul general consolidat, adică inclusiv datoriile autorităţilor locale, dar Guvernul a ratat fiecare ţintă trimestrială de la începutul programului şi până în prezent.

Ţinta de arierate la bugetul general consolidat era stabilită pentru finele acestui an la 480 de milioane de lei., iar datoriile statutului trebuia eliminate în totalitate până la finele înţelegerii cu FMI.

În septembrie, soldul arieratelor bugetului general consolidat depăşea 1,5 miliarde lei.

România are un acord de finanţare externă cu FMI, Uniunea Europeană şi alte instituţii financiare internaţionale, în sumă totală de aproximativ 20 miliarde euro. România a primit până în prezent tranşe în valoare de 11,27 miliarde de euro de la Fond şi de 3,65 miliarde euro de la Comisia Europeană.

Board-ul FMI, programat iniţial pentru mijlocul lunii decembrie, se va reuni pe 7 ianuarie pentru a discuta despre eliberarea următoarei tranşe din acordul cu România, în valoare de 769 milioane DST (circa 870 milioane euro).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici