Hidroelectrica nu reuşeşte să vândă electricitate pe OPCOM, chiar dacă cere preţuri mai mici

Hidroelectrica nu reuşeşte să găsească clienţi pe piaţa OPCOM, chiar dacă cere preţuri mai mici comparativ cu alţi producători, astfel că după două zile compania aflată în insolvenţă a încheiat pe bursa de energie contracte pentru mai puţin de 10% din volumul total scos la vânzare.

592 afișări
Imaginea articolului Hidroelectrica nu reuşeşte să vândă electricitate pe OPCOM, chiar dacă cere preţuri mai mici

Hidroelectrica nu reuşeşte să vândă electricitate pe OPCOM, chiar dacă cere preţuri mai mici (Imagine: Darius Mitrache/Mediafax Foto)

În cursul lunii octombrie o serie de licitaţii organizate de mai mulţi producători de energie s-au adjudecat la preţuri cuprinse între 220,5 lei şi 244 lei pe MWh. Oferta Hidroelectrica se plasează la limita inferioară a acestui interval.

Compania de stat a organizat marţi şase licitaţii pentru vânzarea energiei pe OPCOM, din care patru au fost însă anulate din lipsa cererii.

Singurii cumpărători au fost GDF SUEZ Energy România, care a plătit 221,2 lei pe MWh, respectiv E.ON Energie România, care a oferit 220,4 lei pe MWh. Ambele companii au cumpărat câte un pachet de 43.800 MWh, cu livrare în 2013. Hidroelectrica va încasa din aceste contracte 19,3 milioane de lei (4,3 milioane de euro).

Cantităţile cumpărate de GDF SUEZ Energy România şi E.ON Energie România reprezintă aproape 10% din totalul scos la vânzare în licitaţiile de marţi şi miercuri, respectiv 921.805 MWh de energie.

Volumul oferit la vânzare de Hidroelectrica în licitaţiile de marţi şi miercuri este echivalentul a 7,5% din producţia de 12 TWh estimată pentru întregul an 2012.

Hidroelectrica a organizat miercuri la OPCOM nouă licitaţii, din care până la ora transmiterii acestei ştiri au fost anulate şapte. Compania de stat a programat alte oferte de vânzare a energiei pe OPCOM în 1, 2 şi 5 noiembrie.

Contactat de MEDIAFAX, administratorul special al companiei, Remus Vulpescu, a declarat că anularea celor mai multe dintre licitaţii nu reprezintă un eşec, având în vedere că enegia scoasă la vânzare urma să fie livrată în 2013.

"Nu este un eşec, noi am sondat piaţa. În aceste licitaţii noi am cerut plata în avans a 50% din valoarea contractului, o condiţie atipică, la fel ca şi situaţia actuală a Hidroelectrica. Am plecat de la nevoia de a ieşi cât mai repede din insolvenţă, unii spun că este posibil în acest an. Din cauza secetei, Hidroelectrica are încasări din vânzarea producţiei mai mici cu 1 miliard de lei, iar limita de îndatoare a companiei a fost depăşită demult, din 2007-2008. S-ar putea să înclinăm pe maximizarea profiturilor anul viitor", a afirmat Vulpescu.

El a adăugat că, probabil săptămâna viitoare, Hidroelectrica va relua licitaţiile pe OPCOM, la un alt preţ şi cu alte condiţii.

"A devenit evident pentru noi că dacă vrem o plată mare în avans, preţul energiei va trebui să scadă. Când vom relua licitaţiile, am putea cere un preţ ceva mai mic sau am putea cere avansuri mai mici, de 10-25%. Dacă am scoate energia la vânzare la 200 lei pe MWh, am vinde tot", a mai spus Vulpescu.

Hidroelectrica a intrat în insolvenţă în luna iunie. Printre cele mai importante cauze ale intrării în insolvenţă au fost contractele directe de vânzare a electricităţii către mai multe companii, la preţuri cu până la 50% mai mici faţă de nivelul de pe OPCOM.

Producătorul de electricitate a pierdut 1,1 miliarde euro în perioada 2006-2012 din vânzarea energiei prin contracte directe la preţuri mici.

Hidroelectrica a încheiat primul semestru cu pierderi de 60 milioane euro, iar pentru întregul an estimează un rezultat negativ de 100 milioane euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici