INS revizuieşte pozitiv creşterea PIB în T1 2018 faţă de T4 2017; contribuţia consumului la avansul economiei s-a majorat şi impactul negativ al exporturilor s-a adâncit

Institutul Naţional de Statistică a revizuit în sens pozitiv evoluţia PIB în primul trimestru al anului, estimând un avans de 0,1% faţă de trimestrul patru din 2017, după ce în prognoza de la începutul lunii iunie indicase stagnare pentru perioada menţionată.

724 afișări
Imaginea articolului INS revizuieşte pozitiv creşterea PIB în T1 2018 faţă de T4 2017; contribuţia consumului la avansul economiei s-a majorat şi impactul negativ al exporturilor s-a adâncit

Institutul Naţional de Statistică a revizuit în sens pozitiv evoluţia PIB în primul trimestru al anului, estimând un avans de 0,1% faţă de trimestrul patru din 2017, după ce în prognoza de la începutul lunii iunie indicase stagnare pentru perioada menţionată.

Astfel, pe date ajustate sezonier, PIB-ul a fost de 226,28 miliarde lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 0,1% faţă de trimestrul IV 2017  şi cu 4,2% faţă de trimestrul I 2017.

Pe serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul I 2018 a fost de 180,51 miliarde lei, în creştere cu 4% faţă de trimestrul I 2017.

INS a  revizuit de asemenea şi contribuţia anumitor categorii de resurse la creşterea economiei. În urma noilor calcule, dinamicile PIB şi a valorii adăugate brute au rămas nemodificate, valoarea adăugată brută diminuându-şi contribuţia la creşterea PIB cu 0,1 puncte procentuale, iar volumul şi contribuţia impozitelor nete pe produs s-a majorat cu 0,8, respectiv cu 0,1 puncte procentuale.

Volumul valorii adăugate brute pe ramuri de activitate nu a înregistrat, în general, modificări importante, cu excepţia comerţului cu amănuntul şi ridicata; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante, cu o reducere a volumului de activitate de 0,4 puncte procentuale, a tranzacţiilor imobiliare, cu o creştere a volumului de activitate de 0,2 puncte procentuale şi a activităţilor de spectacole, culturale şi recreative; reparaţii de produse de uz casnic şi alte servicii, cu o creştere a volumului de activitate de 0,2 puncte procentuale.

Pe categorii de utilizări, modificări semnificative ale contribuţiei la creşterea PIB, între cele două estimări ale INS, au înregistrat   consumul  final  al gospodăriilor,  de  la +3,4% la +3,7%, ca urmare a creşterii volumului său de activitate de la 105,4% la 105,9%,  consumul  final  individual şi  colectiv al  administraţiilor publice,  de  la +0,4% la -0,6%, ca urmare a reducerii volumului lor de activitate de la 102,4% la 96,6%. 

De asemenea, formarea brută de capital fix (investiţiile publice) şi-a majorat contribuţia la creşterea PIB de  la +0,8% la +1%, ca urmare a creşterii volumului său de activitate de la  104,8% la 106,3%, iar exportul net şi-a adâncit contribuţia negativă, de la -0,6% la -1,8%.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici