Isărescu: Într-o ţară care a suferit atât de mult în anii '80, datoria este acum un fel de "bau-bau"

Românii trebuie să conştientizeze că o parte din datoria externă a României, de 90 de miliarde de euro, a fost alimentată de populaţie, prin credite sau maşini luate în leasing, afirmă guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

3193 afișări
Imaginea articolului Isărescu: Într-o ţară care a suferit atât de mult în anii '80, datoria este acum un fel de "bau-bau"

Isărescu: Într-o ţară care a suferit atât de mult în anii '80, datoria este acum un fel de "bau-bau" (Imagine: David Nika/Mediafax Foto)

"Când vorbim de credit, v-aş ruga din toată inima să spuneţi cetăţenilor că atunci când s-a luat un credit s-a creat un debit, pentru că atunci când se ajunge la datorie parcă a făcut-o Dumnezeu. Într-o ţară care a suferit atât de mult in anii '80, datoria devine un fel de bau-bau", a spus Isărescu.

El a arătat că şi populaţia trebuie să conştientizeze că este responsabilă într-o măsură importantă pentru datoria externă a României din prezent.

"O parte din datoria de 90 şi ceva de miliarde de euro, o parte de 20 miliarde este publică. Supărare mare. (… ) Da cele câteva milioane de maşini luate în leasing nu sunt credit şi în partea cealaltă nu sunt debit?", a afirmat Isărescu.

El a arătat că firmele au datorii care cumulează 30 de miliarde de euro, iar restul revine băncilor.

"Unii dintre noi îşi amintesc cum în anii '70, după zece ani de prosperitate au venit zece ani în care ne-am plătit datoria. A fost o crimă economică. Soluţia României este să avem o datorie pe care s-o putem gestiona", a mai spus Isărescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici