Ministrul Economiei: Compania rusă TISE s-a arătat interesată de preluarea Oltchim Râmnicu Vâlcea

Ministrul Economiei Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat, sâmbătă, la Slatina, că firma TISE, din Rusia, s-a arătat intersată de preluarea acţiunilor de la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea şi că în primăvara acestui an ar fi trimis o scrisoare de intenţie în acest sens.

1885 afișări
Imaginea articolului Ministrul Economiei: Compania rusă TISE s-a arătat interesată de preluarea Oltchim Râmnicu Vâlcea

Daniel Chiţoiu (Imagine: Alexandru Mihaescu/Mediafax Foto)

"Este vorba despre compania TISE, din Rusia, care a trimis o scrisoare neangajată în primăvara acestui an. A urmat apoi perioada de vară şi am primit din nou o scrisoare prin care au zis că situaţia se amână, dar îşi arată în continuare disponibilitatea", a declarat ministrul Economiei.

Întrebat ce se va întâmpla în cazul în care Dan Diaconescu, care a câştigat licitaţia pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni de la Oltchim, se retrage, Daniel Chiţoiu a declarat că firma din Rusia, conform discuţiilor iniţiale, ar fi interesată în continuare de preluarea combinatului.

Referindu-se la aceeaşi situaţie, premierul Victor Ponta a precizat că, momentan, nu vrea să facă alte remarci, spunând doar că se declară rezervat

"Nu este vorba despre Dan Diaconescu, ci de orice investitor serios, dar, în situaţia în care nu există posibilităţi sau nu există bani, daţi-mi voie să fiu rezervat", a declarat Victor Ponta.

Premierul a declarat că Guvernul are şi o variantă de rezervă în cazul în care privatizarea care a avut loc vineri nu se va concretiza şi a spus că primordiale sunt salariile oamenilor şi investiţiile de la Oltchim, el nefăcând însă publică această soluţie de rezervă.

Ponta a atras iar atenţia că orice investitor serios, o dată cu preluarea Oltchim, are o responsabilitate juridică şi, pe lângă garantarea salariilor oamenilor, este foarte importantă şi existenţa unei pieţe de desfacere pentru producsele care se realizează la Oltchim.

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, şi premierul Victor Ponta au vizitat fabrica producătoare de ţevi de oţel TMK Artrom, de la Slatina, după care au mulţumit încă o dată companiei ruse TMK pentru investiţia făcută în România, Chiţoiu urându-i ca în următorii patru ani să-şi dubleze investiţiile.

Premierul Victor Ponta declarase, sâmbătă, la Slatina, înainte să viziteze fabrica deţinută de compania rusă, că şi-ar fi dorit ca şi la Oltchim Râmnicu Vâlcea să fi investit tot o firmă rusească.

Premierul Victor Ponta s-a aflat, împreună cu ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, şi cu ministrul delegat pentru mediul de afaceri, Mihai Voicu, la Slatina, la aniversarea a zece ani de când societatea TMK Artrom, producătoare de ţevi din oţel, a fost preluată de compania rusească TMK.

La Slatina s-a aflat, alături de oficialităţi locale, şi ambasadorul Federaţiei Ruse în România.

Victor Ponta a declarat că se bucură de investiţiile pe care compania rusă le-a făcut în Slatina şi în România şi le-a adresat ambasadorului Federaţiei Ruse în România, dar şi preşedinţilor companiei ruseşti îndemnul de a continua investiţiile în ţara noastră.

Totodată, Victor Ponta a declarat că şi-ar fi dorit ca tot o companie rusă să fi fost cea care să fi investit şi la Oltchim Râmnicu Vâlcea, unde licitaţia pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni a fost câştigată de către omul de afaceri Dan Diaconescu.

"O spun aici într-un moment destul de special. Mi-aş fi dorit, domnule ambasador, ca şi la Olchim să fi avut un mare investitor din Rusia. Nu s-a putut de data aceasta, mă gândesc în primul rând, aşa cum mă gândesc şi aici, la Slatina, la siguranţa locurilor de muncă, pentru cei de acolo, şi la semnalul pozitiv pentru economia României, care are nevoie de semnale pozitive, şi mai puţin de spectacole mediatice care nu ţin nici de foame, nici de frig, şi nici nu ne-ajută să mergem mai departe. Ne dorim, la fel ca şi dumneavoastră, trei lucruri de la TMK Artrom: salarii pentru angajaţi, profit pentru dumneavoastră şi taxe la bugetul statului", afirma Ponta.

Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT), după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

Creanţele AVAS şi Electrica nu au fost adjudecate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici