Nuclearelectrica analizează achiziţia unei părţi a operaţiunilor Enel în România

Nuclearelectrica analizează posibilitatea de a cumpăra o parte din operaţiunile Enel în România, pe care distribuitorul de energie a anunţat că vrea să le vândă până la sfârşitul anului, însă nu a înaintat încă nicio ofertă, decizia urmând să fie discutată de către acţionari.

Share pe Facebook 309 afişări

Nuclearelectrica analizează achiziţia unei părţi a operaţiunilor Enel în România (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

"SNN (Nuclearelectrica) analizează oportunitatea rezultată din anunţul potenţialei vânzări a operaţiunilor Enel în România, fiind în prezent în stadiul de analiză preliminară a unei părţi din perimetrul tranzacţiei. Nicio oferta indicativă sau de altă natură nu a fost înaintată către Enel. O potenţială decizie a managementului SNN cu privire la tranzacţie va fi supusă aprobării Adunării Generale a Acţionarilor SNN", se arată într-un comunicat al companiei transmis vineri Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Nuclearelectrica şi-a anunţat de anul trecut interesul pentru diversificarea portofoliului prin investiţii strategice, în scopul creşterii sustenabile a companiei, în contextul competiţiei de pe piaţă.

Enel, care deţine o treime din piaţă distribuţiei de energie din România, a anunţat că vrea să vândă operaţiunile din România până la sfârşitul acestui an.

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, se află de miercuri la Roma (Italia) pentru discuţii cu conducerea grupului energetic Enel privind vânzarea operaţiunilor din România. El este însoţit în această vizită de directorul general al Nuclearelectrica, Daniela Lulache, şi de cel al Electrica, Ioan Roşca.

Nicolescu a afirmat marţi, într-o conferinţă de presă, că activitatea de distribuţie a energiei este considerată strategică de statul român, mai ales în zona Dobrogea, ţinând cont de ce întâmplă în estul ţării.

"Nu încurajăm pe nimeni să depună oferta pentru cumpărarea distribuţiei din Dobrogea, mai ales că există interes din partea unor companii de stat româneşti", a spus Nicolescu.

Consiliul director al grupului italian a aprobat o iniţiativă a directorului general, Francesco Starace, ca printre vânzările posibile în cadrul programului de consolidare financiară să fie incluse şi activele din România şi producţia de energie din Slovacia, se arată într-un comunicat al Enel.

Grupul vrea să obţină pe operaţiunile din cele două ţări, alături de alte active nestrategice, 4,4 miliarde de euro.

În România, Enel vrea să vândă 64,4% din Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, 51% din Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea şi Enel Energie, precum şi 100% din compania de servicii Enel România (deţinută prin Enel Investment Holding BV).

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
NUCLEARELECTRICA ,
ENEL ,
ACHIZIŢIE
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
CUMPĂNĂ ISTORICĂ pentru România. DECIZIA care poate schimba TOTUL va fi luată în câteva ore. Este fără precedent