O nouă discuţie pentru vânzarea unei bănci în România

O nouă discuţie pentru vânzarea unei bănci în România: Vista Bank şi Alpha Bank se uită la First Bank, banca scoasă din nou la vânzare de fondul american J.C. Flowers, după ce tranzacţia cu Unicredit a căzut la finalul anului trecut.

2140 afișări
Imaginea articolului O nouă discuţie pentru vânzarea unei bănci în România

După ce tranzacţia cu Unicredit a căzut la finalul anului trecut, fondul de investiţii american J.C. FLowers a scos din nou la vânzare First Bank România, banca pe care o deţine pe piaţa bancară românească, scrie Ziarul Financiar.

Conform unor surse de pe piaţa bancară, Alpha Bank şi Vista Bank analizează această oportunitate, care ar aduce cumpărătorului o creştere mai rapidă, în special pe zona de companii mici şi mijlocii româneşti, o piaţă pe care se luptă toate băncile.

VDR-ul (Virtual Data Room, unde se află toate datele legate de bancă) este gestionat de bancherii de investiţii de la Londra, de la SocGen.

J.C. Flowers este un fond de investiţii american controlat de un matematician miliardar J. Christopher Flowers (un bun jucător de şah, care a fost prezent în weekendul 6-7 mai la turneul de şah de la Bucureşti Superbet Grand Chest Tour, având în vedere că joacă şah cu Gary Gasparov, fondatorul turneului) a cumpărat în 2018 Piraeus Bank România şi apoi a achiziţionat Leumi Bank România, reuşind să facă o bancă cu o cotă de piaţă de peste 1%.

Politica fondului de investiţii a fost de a achiziţiona mai multe bănci pe care să le consolideze într-o singură entitate şi pe care apoi să le vândă.

Anul trecut, J.C. Flowers a discutat mai multe luni cu Unicredit, dar tranzacţia a căzut în ultima clipă la finalul lunii decembrie, după ce italienii s-au retras din deal chiar înainte de semnarea finală.

În discuţii era vorba de o tranzacţie în jurul a 150 de milioane de euro.

După eşecul cu Unicredit, J.C. Flowers a redeschis acum discuţiile cu alte bănci din România, Alpha Bank şi Vista Bank fiind cele mai interesate.

Alpha Bank este o bancă în top 10, cu active de 4,4 mld. euro la finalul primului trimestru din acest an, şi cu o cotă de piaţă de aproape 3%.

Alpha Bank din Grecia a fost prima bancă străină venită în România, la începutul anilor 90, iar înainte de criza din Grecia din 2010 ajunsese numărul trei în România. Criza din Grecia a afectat operaţiunile Alpha Bank din România, care a pierdut teren, dar succesul a fost că grupul bancar grec nu a fost nevoit să vândă operaţiunile din România la fel cum s-a întâmplat cu Piraeus şi Bancpost/Eurobank. Acum Alpha încearcă să recupereze terenul şi să câştige cotă de piaţă.

Vista Bank este o bancă deţinută de familia greacă Vardinogiannis - cu afaceri în industria maritimă, petrol, financiară, care a cumpărat acum câţiva ani Marfin Bank România, iar apoi a achiziţionat Credit Agricole România (în competiţie fiind cu Alpha Bank), reuşind să ajungă la o cotă de piaţă de peste 1% şi active de 1,64 mld. euro.

Intenţia grupului Vardinogiannis este de a mai cumpăra bănci în România, astfel încât să se apropie de top 10.

Sistemul bancar din România este destul de fragmentat, primele 10 bănci având o cotă de piaţă de peste 80%, iar restul de 26 de bănci luptându-se pentru ceea ce a rămas.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici