Oferta Petrom a eşuat din cauza subscrierilor insuficiente şi va fi reluată

Oferta prin care statul vrea să vândă 9,84% din acţiunile OMV Petrom (SNP) a eşuat deoarece investitorii au subscris mai puţin de 80% din titluri, nivelul minim pentru ca operaţiunea să fie un succes, şi va fi reluată, au declarat pentru MEDIAFAX surse din piaţa de capital.

1605 afișări
Imaginea articolului Oferta Petrom a eşuat din cauza subscrierilor insuficiente şi va fi reluată

Oferta Petrom a eşuat din cauza subscrierilor insuficiente şi va fi reluată (Imagine: Laszlo Raduly/Mediafax Foto)

Guvernul urmează să stabilească o dată când va organiza o nouă ofertă de vânzare, au adăugat sursele.

Premierul Emil Boc a declarat vineri că România nu este disperată la acest moment pentru a vinde acţiunile listate la Petrom la orice preţ şi în orice condiţii, menţionând că nu ştie câte titluri au fost subscrise.

Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Dan Lazăr a afirmat marţi că vânzarea pachetului va fi amânată pentru anul viitor în cazul în care statul nu va reuşi să vândă 80% din acţiuni.

Vânzarea unui pachet de aproximativ 10% face parte din înţelegerile convenite de autorităţile române cu FMI şi Comisia Europeană.

Surse din piaţa de capital au declarat vineri dimineaţă pentru MEDIAFAX că oferta ar putea eşua şi ar putea fi amânată, deoarece investitorii au subscris sub 50% din acţiuni, faţă de 80% cât este nivelul minim stabilit în prospectul de ofertă.

Oferta a început la 11 iulie şi s-a încheiat vineri, 22 iulie, la ora 12:00.

Oferta ar fi fost cea mai mare din istoria Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi s-a derulat printr-o metodă nouă pe piaţa de capital din România, preţul final urmând să fie anunţat abia la închidere. Statul a anunţat la început, un preţ maxim de 0,46 lei/titlu, iar marţi a stabilit un preţ minim de vânzare, de 0,3708 lei/titlu. Cotaţia minimă este cu aproximativ 3% sub nivelul de la închiderea şedinţei bursiere de joi.

La preţul maxim oferta era evaluată la 2,653 miliarde lei (607 milioane euro), iar la preţul minim statul ar fi încasat pentru tot pachetul 2,066 miliarde lei (489 milioane euro).

Surse guvernamentale au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX că intermediarii ofertei au propus un preţ minim de 0,33 lei/acţiune, însă Executivul nu a fost de acord cu această valoare. Preţul propus de intermediari era cu 13% sub cotaţia bursieră a acţiunilor de la momentul respectiv.

Preţul maxim a fost stabilit înainte de începerea ofertei, la 0,46 lei/acţiune.

Oferta este intermediată de către consorţiul format din banca rusă de investiţii Renaissance Capital, BT Securities, Romcapital şi EFG Securities.

În a doua parte a şedinţei bursiere de vineri, acţiunile OMV Petrom erau în scădere cu 1,4%, la preţul de 0,378 lei, contrar liniei uşor ascendente a pieţei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici