Podul Calafat-Vidin va fi inaugurat vineri. Comisarul european Johannes Hahn participă la eveniment. Ponta l-a invitat şi pe Mugur Isărescu

Johannes Hahn, comisarul european pentru dezvoltare regională, va face vineri o vizită în România, urmând să aibă întâlniri cu oficialii români şi să participe împreună cu premierul Ponta la inaugurarea podului Calafat-Vidin şi la deschiderea lucrărilor de construcţie a Laserului ELI de la Măgurele.

Podul Calafat-Vidin va fi inaugurat vineri. Comisarul european Johannes Hahn participă la eveniment. Ponta l-a invitat şi pe Mugur Isărescu (Imagine: Tibi Bologh/Mediafax Foto)

Oficialul Comisiei Europene va avea întâlniri vineri dimineaţă cu premierul Victor Ponta, alături de care va susţine o declaraţie de presă la Palatul Victoria, cu vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, precum şi ministrul delegat pentru Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, potrivit agendei comisarului european.

De asemenea, Hahn şi premierul Ponta vor participa vineri după-amiază, pe platforma Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară din Măgurele, la lansarea proiectului Laserului ELI-NP.

Comisarul european şi premierul Ponta se vor deplasa apoi pentru inaugurarea podului Calafat-Vidin, unde va fi prezent şi preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev.

Victor Ponta l-a invitat la eveniment şi pe guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, iar acesta a acceptat, potrivit unor surse surse guvernamentale.

Noul pod rutier şi feroviar Calafat-Vidin va fi inaugurat în 14 iunie şi va fi exploatat de o societate mixtă româno-bulgară, iar taxa pentru tranzitarea acestuia va fi de 6 euro, a anunţat, pe 28 mai, la Calafat, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.

Conform estimărilor, peste 100.000 de vehicule ar urma să traverseze anual podul Calafat-Vidin.

România şi Bulgaria au semnat acordul pentru construirea podului Calafat-Vidin în martie 2000, însă iniţierea proiectului a întârziat din cauza fondurilor insuficiente.

Podul de doi kilometri peste Dunăre este parte a coridorului paneuropean de transport care leagă oraşul german Dresda de Istanbul (Turcia).

Podul va avea două benzi rutiere pe fiecare sens, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti. Proiectul a beneficiat de împrumuturi şi finanţări gratuite de la Uniunea Europeană, Banca Europeană pentru Investiţii, Agenţia Franceză pentru Dezvoltare şi Instituţia Germană de Credit pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Institutul National pentru Fizică şi Inginerie Nucleară Horia Hulubei (IFIN-HH) organizează vineri o festivitate de inaugurare a lucrărilor de construcţii civile ale proiectului ELI-NP, cel mai mare proiect de investiţii în infrastructura de cercetare ştiinţifică din România.

Costurile ELI-NP sunt de 356,231 milioane euro, finanţarea UE fiind de 83%, restul fiind asigurat de statul român.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 3 comentarii
Taguri:
JOHANNES HAHN VIZITĂ ,
calafat vidin ,
laser ELI-NP ,
mugur isarescu
COMENTARII
  • liliana 14 iun 2013

    Inculpatul Fenechiu, aproape de verdict. Completul de trei judecători de la Instanţa Supremă a stricat ieri strategia apărării lotului din dosarul "Transformatorul" de a obţine o amânare până în toamnă. În 4 iulie, instanţa ar putea rămâne în pronunţare.

  • popescu 13 iun 2013

    Sper sa mearga cu masina de la Craiova - Calafat sa isi rupa mertzanele in doua. Drum vai de mama lui.. ne facem de ras!

  • PUDRICA 12 iun 2013

    CAT COSTA 356 DE MILIOANE ! facem pariu ca va costa dublu la final pentru ca asa-i la noi

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa
ULTIMA ORĂ
RASTURNARE TOTALA de situatie in cazul mortii patronului Hexi Pharma. Care ar putea fi ADEVARATA CAUZA a decesului. ANUNTUL procurorilor