Preşedintele ANT: Legea Turismului va fi aprobată până în martie 2016

Proiectul Legii Turismului, pus iniţial în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Economiei în luna iunie, dar retras ulterior, va fi modificat şi ar putea fi aprobat până în martie 2016, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, Anca Pavel-Nedea, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT).

879 afișări
Imaginea articolului Preşedintele ANT: Legea Turismului va fi aprobată până în martie 2016

Preşedintele ANT: Legea Turismului va fi aprobată până în martie 2016 (Imagine: Petre Bitoiu/ Arhiva Mediafax Foto)

"Targetul este ca până la sfârşitul anului să fie deja în lucru, iar până la 31 martie 2016 să avem legea aprobată. S-a făcut ce era cel mai mai greu, să luăm la periat tot cadrul legal, să determinăm ce se aplică, ce nu se aplică, s-a muncit pe o echipă de management din cadrul ANT. Legea a fost trimisă aseară (miercuri, n.r.) către toate asociaţiile profesionale din turism. Săptămâna viitoare avem prima şedinţă de lucru cu subcomisiile destinate pentru analiza legii. Iar apoi va fi urcată pe site, în dezbatere publică", a spus preşedintele ANT.

Potrivit Ancăi Pavel-Nedea, anul viitor vor fi deschise încă două-trei birouri de turism în afara ţării. Autoritatea va deschide un nou birou de promovare turistică a României în Los Angeles, SUA, şi are totodată în plan redeschiderea celui din Barcelona, Spania.

"Birourile româneşti de turism din afară nu au ajuns la un maximum de eficienţă. Primul meu target - şi au primit deja cererile mele de raportări strategice - este de a eficientiza activitatea acestor birouri. Pentru că problema principală este lipsa de strategie pe un termen mediu-lung", a spus Nedea.

La rândul său, prim-vicepreşedintele ANAT, Alin Burcea, a declarat pentru MEDIAFAX că a solicitat facilităţi pentru investiţiile în turism.

"Am fost toate patronatele în perioada 15 ianuarie-15 martie la minister (al Economiei, Comerţului şi Turismului n.r.), am luat articol cu articol fiecare punct din lege, l-am predat ministrului în jur de 15 martie, apoi a stat în lunile aprilie şi mai în dezbatere publică pe site-ul ministerului, au venit diverse observaţii, critici, puncte de vedere, s-a rediscutat, s-a reanalizat. Între timp, că aşa e în România, au mai apărut două variante, una pornită de grupul parlamentar PNL în Senat şi una pe la Camera Deputaţilor. Am ajuns acum la al şaselea proiect. S-au schimbat definiţii. Pe noi ne preocupau definiţia touroperatorului şi detailistului. Sunt 90% touroperatori şi asta nu este în regulă", a spus Burcea.

Astfel, în actualul proiect de lege există o diferenţiere între touroperator şi detailist.

"Practic, detailistul vinde numai publicului, iar touroperatorul poate vinde şi la public, dar şi agenţiilor revânzătoare. Noi propunem să existe un singur tip de agenţii, dar ministerul nu a acceptat, pentru că în Europa încă se merge pe două tipuri de agenţii. Dar noi, patronatele, vrem un singur tip de agenţii, pentru că azi toată lumea face de toate. S-au redefinit şi spaţiile de cazare şi modul în care se clasifică, care s-a mai schimbat în ultimul timp", a precizat prim-vicepreşedintele ANAT.

El a adăugat că a solicitat să se specifice în lege şi facilităţi specifice pentru investiţiile în turism.

În septembrie, Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului a anunţat că va modifica proiectul Legii Turismului, după ce a primit observaţii de la organizaţiile din turism.

Federaţia Patronatelor din Turism a cerut schimbarea integrală a actului normativ, apreciind că acesta este incoerent, seamănă cu "lucrarea de diplomă a unui student mediocru" şi încalcă inclusiv prevederile Constituţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici