Preţurile de pe piaţa europeană a locuinţelor sunt în curs de stabilizare

Preţurile de pe piaţa europeană a locuinţelor, sever afectată de criza financiară, sunt în curs de stabilizare, însă persistă riscul unor noi scăderi până anul viitor, potrivit unui studiu al agenţiei de evaluate financiară americană Standard & Poor's.

19 afișări
Imaginea articolului Preţurile de pe piaţa europeană a locuinţelor sunt în curs de stabilizare

Preţurile de pe piaţa europeană a locuinţelor sunt în curs de stabilizare (Imagine: Mircea Roşca/Mediafax Foto)

Scăderea preţului a încetinit în multe state, precum Franţa, Italia, Spania şi Olanda, menţionează studiul Standard & Poor's. În Marea Britanie, locuinţele au început să se scumpească de la sfârşitul anului trecut.

"Vedem semne de stabilizare a pieţei în Europa, însă o evaluare a economiilor individuale arată încă o imagine mixtă. Chiar şi în acele state unde preţurile au revenit, trendurile pot oscila. Şi în acele ţări în care locuinţele sunt, probabil, supraevaluate preţurile ar putea să scadă pentru a doua oară spre sfârşitul acestui an sau la începutul lui 2011", a afirmat Jean-Michel Six, analist la Standard & Poor's.

În cazul Franţei, preţurile locuinţelor sunt supraevaluate cu 18,5%, având ca nivel de referinţă nivelul mediu din perioada 1997-2009. Locuinţele sunt supraevaluate şi în Marea Britanie, cu 12%, iar în aceste condiţii preţurile pot înregistra scăderi. În Germania, locuinţele sunt subevaluate cu 12,5%, deoarece piaţa de profil nu a cunoscut explozia înregistrată în alte state din regiune.

Legat de Spania, ţară confruntată cu o criză fără precedent a finanţelor publice, agenţia consideră că preţurile vor trebui să sufere o corecţie de 12% pentru ca piaţa de profil să ajungă la un echilibru sustenabil. În Irlanda, alt stat cu dificultăţi financiare, locuinţele sunt subevaluate cu 12%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici