Primăriile din Olt pregătesc expropierea terenurilor de pe traseul drumului expres Craiova - Piteşti

Primăriile de pe raza judeţului Olt pe teritoriul cărora trece traseul viitorului drum expres Craiova - Piteşti au primit o notificare din partea CNAIR pentru a identifica proprietarii terenurilor care se află pe acest traseu, în vederea exproprierii.

2028 afișări
Imaginea articolului Primăriile din Olt pregătesc expropierea terenurilor de pe traseul drumului expres Craiova - Piteşti

Primăriile din Olt pregătesc expropierea terenurilor de pe traseul drumului expres Craiova - Piteşti

Traseul tronsonului 2 al acestui drum cu regim de autostradă a fost făcut public de Compania de Drumuri şi va traversa localităţile oltene Balş, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Slatina şi Valea Mare.

Primarul oraşului Piatra-Olt, Tudor Udrescu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că, în urmă cu o zi, a primit traseul drumului expres, autorităţile locale urmând să stabilească cine sunt proprietarii care vor fi expropriaţi. Edilul a adăugat că proiectul de infrastructură presupune şi construcţia unui nou pod peste râul Olt.

„Abia ieri am primit traseul şi acum va trebui să identificăm noi oamenii care sunt pe traseul respectiv şi să le facem cunoscut acest lucru. Venind dinspre Slatina, drumul trece prin zona industrială a Slatinei, traversează Oltul, între podul de cale ferată şi barajul de la Slătioara, vine spre Slătioara prin fosta «Pepinieră» şi iese la Drumul Naţional 65, între Oltişoru şi Găneasa, merge aproape paralel cu Drumul Naţional, apoi prin Sudul Pădurii Saru, spre oraşul Balş”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Tudor Udrescu.

Documentaţia pentru proiectarea şi execuţia celui de al doilea Tronson al drumului expres Craiova-Piteşti a fost înaintată, miercuri, către Agenţia Naţională de Achiziţii Publice (ANAP), spre validare, potrivit CNAIR. Acest nou tronson este împărţit în două loturi, cuprinse între km 17+700 şi 36+200, respectiv km 36+200 şi 57+550.

Cel de al doilea tronson, care urmează să fie construit între limita judeţelor Dolj şi Olt şi limita judeţelor Olt şi Argeş, va traversa teritoriile localităţilor Balş, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Slatina şi Valea Mare.

Potrivit Companiei de Drumuri, valoarea estimată a acestui nou tronson este de 1.476.349.583,89 lei, fără TVA, din care Lotul 1 - 671.388.626,66 lei, fără TVA, şi Lotul 2 - 804.960.957,23 lei, fără TVA.

De asemenea, şi documentaţia pentru primul tronson al drumului expres Craiova – Piteşti, cu o valoare estimată de 479.802.905,88 lei, fără TVA, a fost înaintată către ANAP, spre validare.

Cuprins între km 0+000 şi 17+700, tronsonul I ar urma să fie construit între varianta de ocolire Nord a municipiului Craiova şi limita judeţului Dolj . Acest prim tronson va traversa teritoriile administrative ale localităţilor Craiova, Gherceşti, Pieleşti şi Robăneşti.

Potrivit CNAIR, pe cei 121,185 kilometri ai drumului expres Craiova - Piteşti se va putea circula cu o viteză de 130 de kilometri la oră. Acest drum va avea patru benzi de circulaţie, două benzi pe sens, şi va beneficia de toate elementele de siguranţă specifice unei autostrăzi.

Principalul element care va face diferenţa între drumul expres Craiova-Piteşti şi o autostradă este banda de urgenţă de 1,5 metri.

Construcţia acestui drum expres este importantă inclusiv prin faptul că elimină traficul de tranzit din zonele urbane, facilitează mobilitatea forţei de muncă şi încurajează dezvoltarea economică a zonei de Sud – Vest a României.

 

 

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici