Referinţa BNR coboară pentru prima dată în acest an sub 4,5 lei/euro

Cursul pentru euro anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut luni cu 2,5 bani, la 4,4763 lei/euro, şi a coborât astfel pentru prima dată în acest an sub pragul de 4,5 lei/euro, peste care s-a menţinut de la mijlocul lunii decembrie.

927 afișări
Imaginea articolului Referinţa BNR coboară pentru prima dată în acest an sub 4,5 lei/euro

Referinţa BNR coboară pentru prima dată în acest an sub 4,5 lei/euro (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)

Referinţa BNR a urcat peste 4,5 lei/euro pe 10 decembrie, la 4,5025 lei/euro, iar ulterior a mai coborât sub acest nivel doar pe 18 decembrie, când banca centrală a anunţat un curs de 4,4994 lei/euro.

Pentru dolar, BNR a anunţat luni un curs în scădere cu 1,59 bani, la 4,0081 lei/dolar, în timp ce francul elveţian a coborât cu 1,49 bani, la 4,0434 lei/franc.

Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

"La început de an, mişcările au fost mult mai ample pe regiune. Noi nu ne-am dus prea mult în sus, din cauza BNR. Ne-am întors, întrucât pieţele financiare (internaţionale - n.r.) s-au mai calmat. Sub 4,5 lei/euro, mişcarea a accelerat", a declarat pentru MEDIAFAX economistul şef al ING Bank România, Ciprian Dascălu.

Cursul va rămâne probabil în intervalul de confort al BNR, de aproximativ 4,38 - 4,52 lei/euro, la fel ca în ultimii doi ani, potrivit acestuia.

"Pornind de la datele privind rezervele valutare ale BNR, noi am estimat ca banca centrală a vândut în jur de 500 milioane de euro în ultimele două luni, iar aglomerările de volume când euro/leu s-a aflat mai sus sugerează că mişcarea ascendentă a fost limitată. Astăzi am putea vedea o mişcare către 4,47 lei/euro, după ce leul s-a aflat lângă 4,48 lei/euro în tranzacţiile timpurii", au afirmat economiştii ING Bank într-o notă către analişti şi investitori, publicată în cursul dimineţii.

În piaţa interbancară, euro a deschis aproape de 4,5 lei, însă cursul a coborât ulterior, în contextul în care la tranzacţionare au intrat şi băncile din piaţa locală, iar volumele au crescut. Schimburile au fost perfectate în prima parte a zilei între un maxim de 4,4955 lei/euro şi un minim de 4,4744 lei/euro.

Cu aproximativ zece minute înainte de ora 13:00, când BNR publică referinţa, operaţiunile din piaţa interbancară se perfectau la 4,4762 lei/euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici