Remus Borza: Hidroelectrica estimează un profit brut de peste 1 miliard lei în 2014

Hidroelectrica, firmă controlată de stat şi aflată în insolvenţă, estimează că va înregistra în acest an un profit brut de peste 1 miliard lei (225 milioane euro), cel mai mare câştig din istoria companiei, a declarat avocatul Remus Borza, administratorul judiciar al producătorului de electricitate.

579 afișări
Imaginea articolului Remus Borza: Hidroelectrica estimează un profit brut de peste 1 miliard lei în 2014

Remus Borza: Hidroelectrica estimează un profit brut de peste 1 miliard lei în 2014 (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"În primele şapte luni ale acestui an Hidroelectrica am înregistrat un profit de 600 milioane de lei, ceea ce ne face să credem că pentru întregul an profitul va depăşi 1 miliard de lei", a afirmat Borza pentru MEDIAFAX.

În 2013, compania a avut un profit brut de 910 milioane de lei.

Câştigul estimat pentru acest an este susţinut de producţia crescută de electricitate. Pentru acest an Hidroelectrica prognoza o producţie de 13,9 TWh, dar a revizuit-o în creştere, la 16 TWh.

Hidroelectrica a avut în primul semestru un profit brut de 509 milioane de lei, în creştere cu 5,8% faţă de câştigul de 481 milioane de lei din primele şase luni din 2013.

Compania, controlată de Departamentul pentru Energie, este în însolvenţă din luna februarie, a doua oară în mai puţin un an, prima procedură fiind deschisă în perioada iunie 2012 - iunie 2013.

Hidroelectrica are o capacitate de producţie instalată de 6.400 MW, reprezentând circa o treime din totalul unităţilor de producţie din România, şi asigură anual circa 30% din necesarul de electricitate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici