Renault şi Nissan vor produce în Rusia un motor care va echipa şi modelele Logan, Duster şi Sandero

Renault-Nissan va produce în Rusia, la fabricile AvtoVAZ, un motor de 1,6 litri care va echipa, printre altele, modelele Logan, Duster şi Sandero, a declarat directorul Renault pentru Rusia şi regiunea Eurasia, Bruno Ancelin, citat de Reuters, preluată de Global Post.

444 afișări
Imaginea articolului Renault şi Nissan vor produce în Rusia un motor care va echipa şi modelele Logan, Duster şi Sandero

Renault şi Nissan vor produce în Rusia un motor care va echipa şi modelele Logan, Duster şi Sandero (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Producţia motorului de 1,6 litri pe benzină începe în această săptămână la fabrica AvtoVAZ din Togliatti şi va fi extinsă în curând la un al doilea propulsor, a afirmat Ancelin într-un interviu.

Alianţa Renault-Nissan vrea să crească producţia de piese din Rusia în pregătirea preluării participaţiei majoritare a companiei ruse, care deţine marca Lada.

Cu 30% cotă de piaţă, Renault-Nissan încearcă să-şi apere poziţia în Rusia, principalul rival fiind Hyundai-Kia.

Vânzările auto din Rusia au scăzut cu 7% în acest an, pe fondul încetinirii creşterii economice ca urmare a scăderii veniturilor din petrol şi gaze. Rubla a scăzut la minimul ultimilor patru ani.

Renault anticipează că piaţa rusă va creşte anul viitor cu 3,5%, după o scădere de 6-7% în 2013, la 2,8 milioane de automobile livrate.

Potenţialul de creştere al pieţei ruse este solid, din moment ce mai mult de jumătate din maşinile aflate în circulaţie sunt vechi de cel puţin 10 ani. Ancelin anticipează că piaţa rusă o va depăşi pe cea germană ca volum în rumătorii doi ani.

Renault deţine 43,4% din acţiunile Nissan şi a preluat în 2008 25% din AvtoVAZ, pentru 1 miliard de dolari. Alianţa Renault-Nissan va acumula anul viitor participaţia majoritară la AvtoVAZ, conform unui acord semnat anul trecut.

Directorul general al Renault şi Nissan, Carlos Ghosn, a preluat în iunie funcţia de preşedinte al AvtoVAZ şi l-a recrutat pe fostul director de aprovizionare al General Motors, Bo Andersson, care va deveni CEO al companiei ruse la finalul acestui an.

Noul motor de 1,6 litri produs în Rusia va echipa mai multe modele, printre care Logan, Duster, Sandero, Nissan Almera şi Lada Largus.

Investiţia Renault-Nissan în producţia de motoare pe piaţa rusă a început în 2011, iar cele două companii au devenit astfel primii producători auto străini care asamblează sisteme de transmisie în Rusia. Ford şi Volkswagen au planuri similare, dar sunt cu aproximativ doi ani în urmă.

Reglementările din Rusia încurajează puternic producătorii auto să asambleze componente pe plan local. Companiile care cumpără cel puţin 60% din piese de la furnizori din Rusia sunt scutiţi de la accizele de import pentru restul componentelor necesare pentru aprovizionare.

Modelele Renault asamblate în Rusia sunt produse în proporţie de 70% din piese achiziţionate de la producători ruşi, potrivit datelor companiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici