Şeful AIG: Vârstele de pensionare trebuie să urce la 70-80 de ani

Criza datoriilor de stat din zona euro demonstrează că guvernele din întreaga lume trebuie să accepte că populaţia trebuie să muncească mai mult, pe măsură ce durata medie de viaţă creşte, iar vârstele de pensionare vor urca spre 70-80 de ani, consideră directorul general al AIG, Robert Benmosche.

2762 afișări
Imaginea articolului Şeful AIG: Vârstele de pensionare trebuie să urce la 70-80 de ani

Şeful AIG: Vârstele de pensionare trebuie să urce la 70-80 de ani (Imagine: Silviu Matei/Arhiva Mediafax foto)

"Vârstele de pensionare vor trebui să urce spre 70, 80 de ani. Astfel, pensiile şi serviciile medicale se vor încadra în buget. Lumea va munci mai mult, ridicând povara de pe tineret", crede Benmosche (68 de ani), citat de Bloomberg.

Preşedintele SUA, Barack Obama, i-a criticat la sfârşitul săptămânii trecute pe liderii europeni pentru că nu au luat măsurile necesare soluţionării crizei datoriilor de stat.

Benmosche crede că ieşirea Greciei din zona euro ar fi un dezastru pentru ţară, iar Europa trebuie să împiedice acest scenariu.

Grecii trebuie să înţeleagă că nu există o ieşire uşoară din această situaţie, iar guvernul trebuie să-i convingă să muncească mai mult, a spus şeful AIG, cea mai mare companie de asigurări din lume până în 2008, când a fost salvată de la colaps de guvernul american.

"Dacă nu, dacă revin la propria monedă, cred că se vor confrunta cu o inflaţie uriaşă, devastatoare pentru cei cu venituri fixe", a adăugat el.

Grecia are o vârstă medie efectivă de pensionare de 59,6 ani, printre cele mai scăzute din Europa, în timp ce durata medie de viaţă este de 81,3 ani, potrivit datelor Bloomberg.

Preşedintele francez Francois Hollande a promis că va coborî vârsta legală de pensionare la 60 de ani, de la 62, şi va creşte taxele pentru companii şi bănci, introducând totodată un impozit de 75% pe veniturile mai mari de un milion de euro pe an.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici