Sistemul sanitar, arieratele, investiţiile şi companiile de stat, direcţii pe care FMI cere acţiuni

Continuarea reformei în sistemul sanitar, reducerea arieratelor statului, creşterea investiţiilor, inclusiv prin absorbţia fondurilor europene şi restructurarea şi vânzarea companiilor de stat, reprezintă direcţii prioritare pe care România ar trebui să acţioneze, afirmă şeful misiunii FMI.

615 afișări
Imaginea articolului Sistemul sanitar, arieratele, investiţiile şi companiile de stat, direcţii pe care FMI cere acţiuni

Sistemul sanitar, arieratele, investiţiile şi companiile de stat, direcţii pe care FMI cere acţiuni (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Prima provocare se regăseşte în sistemul sanitar. Din păcate, sistemul este destul de bolnav. Cererile din sistem sunt mai mari decât resursele alocate, ceea se slăbeşte sănătatea financiară a sistemului. Aceste resurse puţine sunt ineficient cheltuite privându-i pe cei mai nevoiaşi. Este nevoie de o reformă comprehensivă în sistemul de sănătate. În următoarele luni, Guvernul va face o reformă, atât pe partea de venituri, cât şi pe cheltuieli", a spus şeful misiunii FMI de evaluare a acordului, Jeffrey Franks.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, după întâlnirea cu delegaţia comună a FMI, CE şi BM, că Guvernul nu se poate "gândi în mod serios" la mărirea bugetului pentru sănătate până când nu vor fi puse sub control cheltuielile din acest domeniu, deşi în prezent este subfinanţat.

O altă provocare o reprezintă în continuare eliminarea arieratelor.

"Autorităţile au eliminat aproape total arieratele bugetului de sat şi locale şi au realizat o inventariere. Acest exerciţiu a arătat că numai la întreprinderile de stat nivelul arieratelor însumează peste 20 miliarde lei. Aceste facturi neplătite reprezintă o frână majoră în calea creşterii", a adăugat Franks.

Al treilea domeniu de interes este, în opinia FMI, majorarea cheltuielilor cu investiţiile publice, rămânând în acelaşi timp în limita anvelopei bugetare.

"Obiectivul trebuie să fie impulsioarea absorbţiei fondurilor UE. Absorbţia măcar unei părţi ar reprezenta un stimul extraordinar pentru activitatea economică", a afirmat oficialul FMI.

Cea de-a patra şi probabil cea mai dficilă problemă de rezolvat este implementarea de reforme profunde la întreprinderile de stat.

"S-au făcut progrese pentru multe întreprinderi de stat. În multe cazuri Guvernul a decis să meargă cu privatizarea totală sau parţială. Eu aş încuraja Guvernul să fie mai ambiţios în acest domeniu", a continuat Franks.

Numirea directorilor executivi independenţi la societăţile de stat se va derula în lunile care urmează. Noii directori îşi vor ocupa posturile anul viitor.

"Trebuie să ne asigurăm urgent că toate contractele din compniile de stat din domeniul electricităţi şi gazelor sunt transparenete", a conchis Franks.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici