Studiu: Sărăcia şi lipsa locurilor de muncă sunt cele mai acute probleme ale României

Sărăcia, condiţiile oferite de sistemul medical şi lipsa locurilor de muncă reprezintă problemele sociale care trebuie să aibă prioritate pe lista domeniilor care necesită rezolvare, potrivit unui studiu realizat de EXACT Cercetare şi Consultanţă şi compania WaveTreeZero.

3635 afișări
Imaginea articolului Studiu: Sărăcia şi lipsa locurilor de muncă sunt cele mai acute probleme ale României

Studiu: Sărăcia şi lipsa locurilor de muncă sunt cele mai acute probleme ale României (Imagine: Octav Ganea / Mediafax Foto)

Potrivit studiului, 75% din români consideră că problemele sociale ce ţin de sărăcie, precum lipsa locurilor de muncă în anumite zone, acces limitat la educaţie în zonele sărace şi condiţiile oferite de sistemul medical românesc sunt cele care trebuie să aibă prioritate pe lista domeniilor care necesită rezolvare.

Pe locul al doilea sunt situate problemele ce ţin de drepturile angajaţilor, precum dreptul la concediul de odihnă şi concediul medical, cu un procent de 32%, urmate de cazurile sociale grave şi problematice - cu un procent de 29% - şi probleme ce ţin de drepturile omului - cu un procent de 18%.

Cu procente mult mai mici, de 8-9%, temerile legate de încălzirea globală şi alte probleme ecologice, inegalitatea de gen şi drepturile animalelor se situează pe următoarele locuri în lista domeniilor prioritare de rezolvat în România.

Persoanele cu vârste cuprinse între 15 şi 34 de ani oferă aceeaşi prioritate problemelor sociale, cu câteva diferenţe: pentru tineri, sunt mai importante problemele ce ţin de sistemul medical (73%) comparativ cu cele legate de sărăcie (66%). De asemenea, aceste persoane acordă o prioritate mai mare cazurilor sociale grave (30%), comparativ cu problemele ce ţin de drepturile angajaţilor (24%), potrivit studiului citat.

Comparativ cu populaţia de 15-60 de ani, tinerii din România prioritizează mai mult problemele legate de drepturile animalelor (15%), inegalitatea de gen (13%) şi încălzirea globală sau alte probleme ecologice (12%), aliniindu-se astfel mai mult cu preocupările pe care le au tinerii din alte ţări. Problemele care ţin de drepturile omului sunt considerate mai puţin o prioritate pentru tineri (doar 8%).

Potrivit studiului, 80% din români menţionează că aruncă gunoiul doar în spaţii special amenajate, 71% folosesc becuri economice chiar dacă sunt mai scumpe, 71% achiziţionează electrocasnice de clasă energetică A, 69% refolosesc pungile de plastic ca pungi de gunoi sau pentru cumpărături, 67% recurg la folosirea serviciului de emitere online a facturilor pentru a evita risipa de hârtie, 60% economisesc apa la treburile casnice, şi 53% recurg la utilizarea eficientă a energiei electrice.

Datele au fost obţinute printr-un studiu cantitativ şi unul calitativ. Cel cantitativ, online, a fost realizat în luna ianuarie 2017, pe un eşantion de 400 de respondenţi, cu vârsta de 15-60 de ani din mediul urban. Potrivit autorilor studiului, eroarea de eşantionare este de +/-4.9%.

La studiul calitativ, realizat în luna decembrie 2016, au participat 200 de respondenţi din Bucureşti. Studiul a fost realizat într-o comunitate online de research având ca target tinerii din generaţia numită „Millennials”.

EXACT Cercetare şi Consultanţă este o companie specializată în domeniul cercetării de piaţă, al sondajelor de opinie şi al consultanţei în marketing.

WaveTreeZero este o companie de cercetare care adaptează metodologiile de cercetare de piaţă clasice (calitative şi cantitative) la contextul digital actual.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici