Toyota a devansat GM şi Volkswagen din punct de vedere al vânzărilor

Toyota a vândut anul trecut 9,75 milioane de autovehicule, în urcare cu 23%, devansând General Motors (GM) şi Volkswagen după câţiva ani grei, marcaţi de campaniile masive de rechemări de automobile pentru defecţiuni şi de cutremurul devastator din martie 2011.

224 afișări
Imaginea articolului Toyota a devansat GM şi Volkswagen din punct de vedere al vânzărilor

Toyota a vândut anul trecut 9,75 milioane de maşini, în urcare cu 23%, devansând GM şi Volkswagen

Datele prezentate luni de Toyota depăşesc livrările de 9,29 milioane unităţi anunţate anterior de General Motors, respectiv 9,07 milioane de maşini pentru Volkswagen, transmite Bloomberg.

Grupul japonez mizează în acest an pe creşterea pieţei americane şi pe deprecierea yenului, estimând că va reuşi să vândă 9,91 milioane de autovehicule.

Piaţa chineză ar trebui să compenseze pentru scăderea vânzărilor din Japonia după expirarea programului guvernamental de stimulare a pieţei auto în luna septembrie.

Toyota a devenit pentru prima dată cel mai mare producător auto din lume în anul 2008, când a depăşit General Motors, liderul ultimilor 77 de ani. Compania niponă s-a menţinut pe prima poziţie până în 2011, când producţia a fost afectată sever de dezastrele naturale care au lovit Japonia şi Thailanda.

Mai mult, reputaţia Toyota a fost afectată sever în anii 2009 - 2010 de o campanie uriaşă de rechemare a maşinilor aflate în circulaţie pentru remedierea unor defecţiuni care puteau conduce la accidente.

Totodată, criza financiară globală izbucnită în 2008 a afectat grav vânzările Toyota, în special din cauza contractării cu 35% a vânzărilor şi producţiei auto din SUA, cea mai mare piaţă străină a grupului.

Compania a revenit în 2012 odată cu revigorarea pieţei SUA, o nouă campanie de marketing şi lansarea unor noi produse.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici