Vicepreşedintele CCIR: Vrem Registrul Comerţului fiindcă a fost al nostru. Noi l-am creat

Vicepreşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Vasile Bar, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că instituţia doreşte întoarcerea Registrului Comerţului de la Ministerul Justiţiei în subordinea Camerei de Comerţ, susţinând că şi mediul de afaceri vrea acelaşi lucru.

452 afișări
Imaginea articolului Vicepreşedintele CCIR: Vrem Registrul Comerţului fiindcă a fost al nostru. Noi l-am creat

Vicepreşedintele CCIR: Vrem Registrul Comerţului fiindcă a fost al nostru. Noi l-am creat (Imagine: Northfoto)

"Vrem, într-adevăr, Registrul Comerţului fiindcă a fost al nostru, noi l-am creat. În perioada 1990-2002, Registrul Comerţului a fost al Camerei de Comerţ şi Industrie. Noi am creat toată infrastructura. O decizie total aiurea luată de Adrian Năstase a făcut ca Registrul să treacă la Ministerul Justiţiei. A fost o naţionalizare în plină economie de piaţă", a declarat Vasile Bar, care deţine şi funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bar a spus că există şanse mari ca Registrul Comerţului (RC) să se întoarcă la Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), fiindcă premierul Victor Ponta s-a numărat printre cei care, din 2008, a făcut demersuri în acest sens.

"Premierul agreează acest lucru (întoarcerea RC la CCIR - n.r.) fiindcă el a fost cel care a vrut să repare această nedreptate care s-a făcut în 2002", a declarat Bar.

El a explicat că pentru Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud trecerea Registrului Comerţului la Ministerul Justiţiei a însemnat o diminuare a veniturilor anuale ale instituţiei, dar în acelaşi timp au scăzut şi cheltuielile fiindcă o parte din personal a plecat la Ministerul Justiţiei.

"Deprinderea RC de CCI a însemnat şi o pierdere de personal. Eram 49 în momentul în care RC era la noi, iar 22 au plecat după ce RC s-a mutat la Ministerul Justiţiei. Ponderea veniturilor era de 23 la sută, iar a personalului de 40 la sută. Cheltuielile cu RC erau mai mari decât veniturile pe care le aducea, de 23 la sută anual. Puneţi la socoteală salariile celor 23 de oameni care au plecat. În Bistriţa-Năsăud, RC nu a fost profitabil pentru CCI, dar importanţa lui era extraordinar de mare fiindcă agenţii economici, cei care au treabă cu RC, vin la o instituţie care nu este a statului. Uitaţi-vă cum merg la cele de stat şi cum sunt trataţi oamenii. Nu vreau să dau exemple", a declarat Vasile Bar.

Vicepreşedintele CCIR a mai spus că nu este normal ca statul să gestioneze Registrul Comerţului: "De exemplu, în ţări dezvoltate din UE, cum ar fi Italia, Franţa, Olanda, această funcţie (a RC - n.r.) e la CCI. Există şi alte zone în care Registrul e şi în altă parte. La jumătate din ţările UE, registrele comerţului sunt la Cameră. E legal în Franţa şi Italia şi e ilegal în România?".

El a spus că, din informaţiile sale, ministrul Justiţiei este de acord cu întoarcerea Registrului Comerţului la CCIR fiindcă nu ar face decât "să repare o greşeală".

"Firmele sunt impozitate pentru activitatea lor. A doua zi după ce a plecat RC de la Camera de Comerţ, 11 octombrie 2002, taxele la Registrul Comerţului s-au mărit cu 19 la sută din start fiindcă statul nu e purtător de TVA, iar TVA a fost inclusă în taxă. S-au majorat pe urmă în trepte succesive de mai multe ori", a afirmat Bar.

Întrebat dacă vor scădea taxele în situaţia în care RC revine la CCIR, Vasile Bar a spus că nu poate da un răspuns întrucât nu ştie dacă şi în ce formă se va întoarce registrul, precizând că modalitatea trecerii acestei instituţii la Camera de Comerţ şi Industrie a României va fi negociată cu justiţia.

"Sunt 42 de preşedinţi de Camere judeţene cu mai multe păreri, dar nu cred să existe vreun preşedinte care să nu vrea să preia ce a avut odată. Nu s-a discutat într-un cadru organizat dacă ar fi unul sau doi preşedinţi împotrivă. Mediul de afaceri susţine trecerea fiindcă vrea să vină într-un loc în care nu e instituţie a statului. Când a plecat de la noi RC, ziua de vineri nu era pentru relaţii cu publicul. Se vehicula chiar ideea să se micşoreze perioada de acces a publicului de la opt ore la şase şi aşa mai departe. Ori, la CCIA, programul începea la opt şi se termina odată cu programul CCIR", a adăugat Bar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici