Vlădescu: Impozitarea în agricultură nu va fi extinsă; trebuie taxate exploataţiile neînregistrate

Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a declarat, joi, că nu există discuţii pentru introducerea de noi impozite în agricultură, însă este necesară taxarea exploataţiilor agricole neînregistrate pentru creşterea colectării la buget.

Vlădescu: Impozitarea în agricultură nu va fi extinsă; trebuie taxate exploataţiile neînregistrate (Imagine din arhivă; Nicul Mircea/Mediafax Foto)

"Nu am discutat despre niciun impozit. Impozitul în agricultură există, exista TVA-ul. Nu intenţionez să întroduc niciun impozit nou. Terenurile agricole trebuie să fie însă impozitate la valoarea lor. Avem foarte multe exploataţii agricole care nu sunt înregistrate, dar şi muncitori care nu sunt înregistraţi", a precizat Vlădescu, la dezbaterile privind bugetul pentru 2010 din comisiile reunite de buget-finanţe ale Parlamentului.

El a arătat că problema în agricultură nu constă în nivelul impozitelor aplicate, ci în gradul de colectare a acestora la bugetul de stat.

"Vreau să taxez producţia agricolă şi vreau să taxez munca în agricultură, astfel încât 1,5 milioane de beneficiari care lucrează în agricultură să fie şi contributori", a continuat ministrul Finanţelor.

El a punctat că agricultura rămâne un domeniu prioritar în România, însă pentru creşterea veniturilor la buget din acest domeniu este nevoie de o mai mare eficienţă.

"Vreau o economie modernă, un sat românesc în care ţăranul român să dispară din forma lui actuală. Vreau ca ţăranul român să fie în blugi, iar straiele populare să le scoată de sărbători", a afirmat Vlădescu.

Ministrul Finanţelor a mai spus că există mai multe scheme de ajutor prin care România poate atrage fonduri de la Uniunea Europeană pentru susţineriii agriculturii.



comentează şi tu Momentan sunt 1 comentarii
Taguri:
VLĂDESCU IMPOZITE ,
AGRICULTURĂ impozite ,
vladescu agriculturavladescu finante
COMENTARII
  • Cosmin 7 ian 2010

    E un tampit. Daca nu intelege ca economia subterana apare mai ales datorita fiscalitatii excesive si nici nu vede starea deplorabila a majoritatii exploatatiilor agricole....e clar cat e de inteligent. Poate spera sa vina 5 firme straine, sa cumpere tot terenul agricol din Romania ca sa poata produce eficient si asa sa aiba el bani la buget, de unde sa fure cat vrea...

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa