"Warren Buffet al Canadei" vrea să investească la banca elenă NBG

Fondul Fairfax Holdings, condusă de investitorul Prem Watsa, cunoscut şi ca "Warren Buffett al Canadei", vrea să preia un pachet de acţiuni la National Bank of Greece (NBG), cea mai mare instituţie de credit din Grecia.

161 afișări
Imaginea articolului "Warren Buffet al Canadei" vrea să investească la banca elenă NBG

"Warren Buffet al Canadei" vrea să investească la banca elenă NBG (Imagine: Shutterstock)

Fairfax intenţionează să intre în acţionariatul NBG participând la recapitalizarea băncii, parte a unui program mai amplu care vizeză consolidarea capitalului celor mai mari patru instituţii de credit din Grecia folosind fonduri de la statele zonzi euro şi FMI, precum şi investiţii private, potrivit CNBC.

UE şi FMI au alocat 27,5 miliarde de euro pentru investiţii în acţiuni noi ale băncilor, însă investitorii privaţi trebuie să cumpere cel puţin 10% din titluri, astfel acestea urmează să fie naţionalizate.

Fairfax se află printre investorii care şi-au exprimat interesul pentru a deveni acţionar, a informat NBG, fără să dea detalii suplimentare, într-un document transmis bursei.

De la preluarea Fairfax în 1985, Watsa şi-a format o reputaţie de investitor abil, prin strategii precum plasamente împotriva pieţei imobiliare din SUA în ultimul deceniu. Acestea i-au adus câştiguri uriaşe la prăbuşirea sectorului imobiliar american în timpul crizei financiare.

Watsa a investit anul trecut şi la producătorul de smartphone-uri Blackberry, iar în prezent este cel mai mare acţionar, cu o participaţie de 9,9%.

NBG a preluat recent rivalul elen EFG Eurobank. Banca centrală a Greciei a estimat că necesarul de capital al celor două instituţii după fuziune este de aproape 16 miliarde de euro.

EFG Eurobank controlează în România Bancpost, iar NBG deţine Banca Românească.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici