COMENTARIU Lelia Munteanu: Harari: “Credem noi că evreii sunt din fire oameni superiori, care ar trebui să beneficieze de drepturi speciale?”

7223 afișări

Imaginea articolului COMENTARIU Lelia Munteanu: Harari: “Credem noi că evreii sunt din fire oameni superiori, care ar trebui să beneficieze de drepturi speciale?”

Profesorul Yuval Noah Harari publică în cotidianul Yedioth Ahronoth (ediţia ebraică), în rubrica sa de weekend, un eseu intitulat “Soluţia celor trei statute”.

Încerc să reproduc cât mai mult dintr-un text devastator, de mare curaj:

“Yom Kippur este un răstimp bun pentru o introspecţie adevărată, nu numai la nivel de individ, dar şi la nivel de grup. De-a lungul anilor, dezbaterea asupra conflictului israeliano-palestinian a fost dominată de soluţia celor două state. În perioada Netanyahu, Israelul a abandonat această traiectorie şi, fiindcă aceasta a luat sfârşit, e prilejul să facem o introspecţie adevărată şi să ne întrebăm: încotro o luăm de aici înainte? Dacă nu două state pentru două popoare, atunci ce viziune alternativă are Israelul? Când ne imaginăm viitorul cum îl vedem?

Hai să ne închipuim că scenariul israelian cel mai optimist se va îndeplini şi că Israelul îşi va împlini viziunea. Cum va arăta? În acest caz, va arăta ca politica noastră de bază - majoritatea israelienilor vor prefera să lase lucrurile amorfe, în ceaţă. Dar, dacă deschidem urechile şi deschidem şi ochii, viziunea alternativă va fi clară ca soarele mediteranean.

Pe scurt, puterea dominantă în Israel a trecut de la soluţia celor două state la soluţia celor trei statute. Conducerea israeliană are ca viziune un singur stat între Mediterana şi Iordan, unde vor coexista trei feluri de oameni: evrei, care se vor bucura de toate drepturile; arabi de categoria întâi - arabii israelieni - care vor beneficia de o parte dintre drepturi; arabi de categoria a doua - palestinieni, care nu vor avea aproape nici un drept. Aceasta este deja realitatea astăzi. Şi, dacă ne luăm după voturile la alegeri, se pare că majoritatea evreilor vor ca lucrurile să rămână aşa. Pentru totdeauna.

Soluţia celor trei statute nu este nouă, Israelul o aplică de zeci de ani, prin metoda salamului, felie cu felie, pas cu pas. Numai că până acum Israelul şi-a negat intenţia. Atitudinea diferită faţă de evrei, arabi israelieni şi arabi fără cetăţenie israeliană a fost justificată ca situaţie temporară, impusă de necesităţi de securitate naţională. Până şi azi, când un demnitar israelian ţine un discurs public - să zicem, în cadrul Consiliului de Securitate al ONU - n-ar îndrăzni să vorbească deschis despre soluţia celor trei statute ca despre o soluţie permanentă. Pur şi simplu, nu sună bine.

În schimb, reprezentanţii Israelului vor dezbate îndelung securitatea Israelului sau vor dezbate provocările de securitate ale Israelului, sau vor explica că, deşi tot spaţiul dintre mare şi Iordan este al Israelului, Israelul nu va trebui să acorde niciodată drepturi de vot cetăţenilor din Nablus şi Bethlehem, pentru că ei aparţin unei specii aparte, care poartă numele de „Autoritatea Palestiniană”. Este vorba despre o specie aparte, care aduce cu Duhul lui Aladin.

În marea majoritate a timpului, această specie este închisă într-o lampă minusculă şi nu ne deranjează să facem ce vrem. Doar Israelul domină majoritatea apelor, pământului, aerului şi spaţiului digital pe Malul de Vest. Israelul este implicat în viaţa de zi cu zi a locuitorilor şi stabileşte, de exemplu, cât timp va dura o călătorie din Nablus spre Bethlehem, sau dacă o familie din Nablusva putea participa la o nuntă a unui văr, în Iordania. Să răsfoim un ziar important şi să ajungem la ultima pagină, la colţul de sus, din stânga. Acolo vom vedea starea vremii, de la mare la Iordan - inclusuv Gaza - colorată cu aceeaşi culoare. Autoritatea Palestiniană nu va fi găsită nici cu lupa.

Dar, când vrem să ne lepădăm de responsabilitate - de exemplu, de responsabilitatea vaccinării populaţiei împotriva coronei - trebuie doar să frecăm puţin lampa lui Aladin şi, hop, apare duhul, specia ciudată, care ne dezleagă de responsabilitate. „Să vaccinăm populaţia din Nablus sau Bethlehem? Ce legătură avem noi, cu ei? Ei aparţin Autorităţii Palestiniene”.

Dar poate că de Yom Kippur, când fiecare e cu doar cu sine sau cu câte un apropiat, am putea fi mai sinceri. Vom putea recunoaşte că ne îndreptăm spre soluţia celor trei statute? Adică, un singur stat în care două milioane de cetăţeni sunt discriminaţi din punct de vedere al educaţiei, al locuinţelor şi al securităţii personale, iar alte câteva milioane nici măcar nu au drept de vot. Un singur stat, cu trei feluri de oameni. Un singur stat, în care o singură categorie de oameni va fi favorizată când vine vorba despre securitate personală, circulaţie sau loc de muncă.

Unora această situaţie le aminteşte de diverse exemple din istorie. Irelevant. În istorie nu există două cazuri identice, iar în momentul când vrem să facem o comparaţie istorică, imediat apar întrebări dacă situaţiile seamănă sau nu, ce legătură au cu prezenul şi uităm principalul - ce se întâmplă aici şi acum, asta ar trebui discutat.

Primul principiu referitor la soluţia celor trei statute este că nu e voie să discuţi despre soluţia celor trei statute. Cel puţin nu în public. Pentru că soluţia nu e justă. Ea se trage din viziunea care decide ce e just prin prisma loialităţii tribale. Cine crede în loialitatea tribală crede că însăşi cerinţa de dreptate, acordată unuia care nu face parte din trib, e o trădare faţă de trib.

Deşi nu obişnuim să discutăm public despre soluţia celor trei statute, cuvântul <trădător> este aruncat în orice dezbatere. Iniţial, trădător era considerat cineva care, de exemplu, divulga secrete militare unei ţări inamice. De exemplu, Marcus Klinger, care a transmis sovieticilor informaţii despre arma biologică a Israelului, a fost declarat trădător. În schimb, astăzi mulţi israelieni etichetează trădător pe oricine care consideră că justeţea este mai presus de loialitatea tribală evreiască. Cel care se împotriveşte soluţiei celor trei statuturi, în numele dreptăţii, e considerat <trădător>.

(…) Îi poţi înţelege pe cei care pun loialitatea deasupra justeţii. Aceştia sunt susţinuţi de milioane de ani de evoluţie. Toate animalele sociabile - de la furnici la cimpanzei - sunt loiale grupului lor. Cimpanzeii percep şi ceea ce este dreptatea, dar aceasta va fi întotdeauna pe locul doi, după loialitate. În conflictele dintre doi membri ai grupului, cimpanzeii se vor alătura, de obicei, celui care are dreptate. Dar, în conflictele cu un membru din alt grup, cimpanzeii vor rămâne întotdeauna loiali celui din grupul lor, chiar dacă dreptatea este clar de partea celuilalt.

La fel şi oamenii, în multe situaţii, cum ar fi conflictele dintre clanurile crimei organizate sau conflictele dintre suporteri pe un stadion de fotbal.

Aici situaţia e clară. Dacă voi prefera dreptatea împotriva loialităţii, interesele mele vor fi lezate până într-acolo încât viaţa să-mi fie în pericol. Dar, tocmai din acest motiv, încurajăm justeţea, în numele <morale> şi nu al <interesului>. Morala are un rol acolo unde interesul trage într-un sens, iar dreptatea în altul. Evident că este mult mai greu să te opui din punct de vedere moral decât din punct de vedere al interesului. Acesta e şi motivul pentru care religia mozaică a creat acea zi din an, în care să ne întrebăm: <ne împotrivim destul în numele moralei?>. Nu avem nevoie de o zi specială pentru a ne întreba: <ne împotrivim destul în numele propriului interes?>. Şi totuşi, asta ne întrebăm mereu.

Prin urmare, în acest Yom Kippur, înainte de a spune <sunt vinovat, am trădat, am jefuit>, ar trebui să ne întrebăm mai întâi care ne sunt principiile morale, după care definim culpa, trădarea şi jaful. Credem noi că evreii sunt din fire oameni superiori, care ar trebui să beneficieze de drepturi speciale? Credem noi că dreptatea este, câteodată, mai importantă decât loialitatea de trib sau loialitatea faţă de trib este întodeauna superioară dreptăţii? Există vreo cale de a echilibra balanţa între cerinţele morale şi cerinţele de loialitate faţă de trib, fără a alege una sau alta, în aşa fel încât dorinţa de a face dreptate să nu fie considerată trădare?”.

Adaug doar că Harari se referă la rugăciunea de căinţă pe care o rostesc credincioşii de Yom Kippur (Ziua Iertării) care va fi celebrată anul acesta pe 15 septembrie. Atunci strigă către Dumnezeu “Ashamnu, bagadnu, gazalnu!” (Sunt vinovat, am trădat, am jefuit!).

ULTIMELE ȘTIRI

Vezi mai multe articole din categoria editorialistii

Citește pe alephnews.ro: Cafea sau ceai dimineața? Ceea ce bei îți reflectă personalitatea

Citește pe www.zf.ro: Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte: Se întâmplă mult mai rapid decât credem şi poate duce la o moarte mult mai brutală decât ne putem imagina

Citește pe www.zf.ro: Elon Musk nu poate să piardă: A câştigat 40 de miliarde de dolari într-o singură săptămână, după ce a dat afară 14.000 de oameni

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:: lelia munteanu,; harari,; evrei,; israel

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.