COMENTARIU Lelia MUNTEANU: Niet kultur!

Grangurii Filarmonicii din Cardiff s-au încolonat de-a-n boulea în blamarea ruşilor din toate timpurile pentru invazia Ucrainei din 2022.

Mai nou, biciul sarcasmului indignaţiunii lor loveşte în Ceaikovski. L-au interzis, pe motivul caraghios că nu e "un lucru potrivit în aceste momente".

Metropolitan Opera a scos-o de pe afiş pe uriaşa soprană Anna Netrebko, considerând că, deplângând soarta ucrainienilor, nu l-a înjurat explicit pe Putin.

Pentru că e dintotdeauna un susţinător declarat au autocratului de la Kremlin, dirijorul Valeri Gherghiev a fost înlăturat de la conducerea Filarmonicii din München şi pus la index.

(Acelaşi elan al aşa-numitei "cancel culture" - cu varianta vindicativă "call-out culture", cultura denunţării - a demolat o statuie a lui Cristofor Columb pe coasta de est a Statelor Unite).

Întorcându-ne la muzică, e vechi şi notoriu cazul Wagner în Israel, dar de cu totul altă factură. În august 2018, ascultătorii Kol Ha Musica (Vocea Muzicii), canalul specializat al radioului israelian, au avut un şoc când au auzit acordurile actului final din „Amurgul zeilor". În Israel, marele compozitor german, care a dominat muzica în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, e pus la index. Un curent puternic, alcătuit în majoritate din supravieţuitori ai Holocaustului, consideră o jignire ca un antisemit de talia lui Wagner, fie el şi un artist de geniu, să intre în repertoriul vreunei instituţii muzicale.

Respingerea vehementă nu se referă doar la adevărul istoric că a fost compozitorul preferat al lui Hitler. Despre el, Führerul declara cu obişnuita-i emfază: „Cine vrea să înţeleagă naţional-socialismul Germaniei trebuie să-l asculte pe Wagner". Nici Wagner, un fanfaron notoriu, nu avea o părere mai proastă despre sine: „Sunt cea mai germană fiinţă dintre toţi germanii. Eu întruchipez spiritul german. Gândiţi-vă la vraja incomparabilă a lucrărilor mele". Supravieţuitorii Holocaustului mai au încă în urechi sonorităţi wagneriene, leit-motivul lagărelor morţii.

Scriitor prolific şi excesiv, lui Richard Wagner nu i se poate ierta mai ales „Iudaismul în muzică", o lucrare greu de citit, în care a mers până într-acolo încât a respins creştinismul, pe motiv că îşi are rădăcinile în iudaism. (Muzica lui Brahms era pentru el, de pildă, „a unui dansator evreu de ceardaş").

Pe de altă parte, argumentul israelienilor care îl ascultă fără resentimente este acela că, pe scenă, orchestra nu interpreterază opiniile, ci muzica lui Wagner.

La fel de valabil pentru Anna Netrebko şi Valeri Gherghiev.

Cât despre Ceaikovski - care declarase în 1878, cu cincisprezece ani înainte de a muri de holeră, "sunt rus în înţelesul cel mai deplin al cuvântului" - vina lui e că nu se răsuceşte în mormânt în sensul dorit de activiştii political correctness-ului.