COMENTARIU Marius Oprea / Putregaiul de sub Bode

Credeam că Popescu e cel mai prost ministru liberal. Dar, cu paşi repezi, Lucian Bode tinde să-l depăşească pe artizanul ”liberalizării” preţului energiei, care i-a disperat deja pe români. Cosmin Andreica, liderul sindicatului Europol, un poliţist a cărui gură n-a vorbit niciodată fără el, care e şcolit, inteligent şi în genere rezervat în aprecieri, a făcut o dezvăluire-şoc într-un podcast Recorder: Poliţia Română e o instituţie în pragul colapsului.

9725 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Marius Oprea / Putregaiul de sub Bode

Imixtiunea politicului a ajuns atît de mare în Poliţia Română, încît pînă şi numirea şefilor de post din comune e la mîna primarilor, mai ales în zone în care înfloreşte mafia lemnulu, ori s-a dezvoltat contrabanda cu ţigări. Poliţia are mai nou nenumărate zone intangibile, cu atît cu cît ”aria protejată” a majorităţii politice e mai mare. Şi acum vorbim de PNL şi PSD, cele mai importante partide politice din România, cu tot cu trena lor de afacerişti protejaţi. De ei, poliţia nu se poate lega – iar exemplul de la Caransebeş e şocant, în acest sens. Astfel încît imixtiunea politicului în activitatea Polţiei şi presiunile care se exercită asupra poliţiştilor au ajuns la cote inimaginabile: ”li se aminteşte că au rate la bancă, că au o soţie, că au copil şi că mîine pot să fie delegaţi la 50 de kilometri de casă şi atunci în felul acesta sînt determinaţi să renunţe la vreo opoziţie sau la vreo acţiune prin care să ia atitudine”.

De fapt, ceea ce descrie, halucinant, Cosmin Andreica în podcastul amintit e o coruţie de stat, un putregai imens care a cotropit cea mai importantă instituţie de ordine publică din România, în raportul direct cu cetăţeanul: Polţia Română. O poliţie care a ajuns ea însăşi un indicator al corupţiei din stat. O instituţie care a ajuns un adevărat putregai, nu din vina celor ce lucrează acolo, ci din cauza celor care au ajuns să o controleze. Poliţia are o logistică deficitară (pentru că BMW-urile cumpărate de ministrul Bode de la prietenul lui Iohannis vor ajunge cu siguranţă la şefi), o acută lipsă de personal şi din ce în ce mai mulţi poliţişti dezamăgiţi de sistem, care cer trecerea în rezervă pentru că nu pot să-şi facă treaba, din cauza unei mafii de partid şi de stat din ce în ce mai puternice, o mafie care practic a ajuns să o controleze şi să-i dicteze.

Poliţia Română descrisă de liderul de sindicat Andreica e eticheta unui sistem de putere corupt. A României eşuate, de care vorbea preşedintele Iohannis. Care, după ce a eşuat ţara, ia şi colacii de salvare a celor care mai menţim ordinea pe vas. Lucian Bode domneşte, pur şi simplu, peste un putregai, în care în mod direct el însuşi a transformat poliţia Română. O instituţie a menţinerii ordinii publice, în care unica lege funcţională e ”traficul de influenţă”, care a înlocuit orice regulă şi conduită anterioară.

Cum a ajuns Bode la această tristă performanţă, de distrugere a aparatului poliţeinesc, de subminare la cea mai înaltă cotă din istoria tranziţie a moralului ei? Simplu. Gîndind ca un comunist, a instaurat în Poliţie ceea ce funcţiona perfect în Miliţie: de partid nu te legi, Iar acum partidele sînt două şi mai au, pe lîngă ele, largi cercuri de protejaţi. De ce e Bode comunist? Nu pentru că ar fi fost membru de partid, era prea tînăr pentru asta, dar gîndeşte aidoma ”omului nou” al lui Ceauşescu. Exprimarea deficitară, în scris (cum arată limba de lemn perfectă a doctoratului său), ca şi în vorbire, infatuarea, abuzul de putere şi politica protecţionistă devoalată de sindicalustul Andreica, pe care a instaurat-o în Polţia Romînă sînt numai cîteva semne ale acestei apartenenţe la o altă epocă. Uitaţi-vă însă un pic la şi trecutul său.

Bode a parvenit după vechie reţete comuniste. Lucian Bode s-a născut în  Vaşcăul de Jos, în 27 octombrie 1974 (în aceeaşi zi cu un alt sălăjan, Eduard Hellvig). Spre deosebire de acesta din urmă, Bode a ajuns liberal ”vopsit”, pe filiera Partidului Democrat. Înaintea de unificare PDL du PNL a fost ministru al Economiei, în guvernul de două luni al lui Mihai Răzvan Ungureanu. Era vremea în care-şi dădea doctoratul la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, unde a susţinut lucrarea cu titlul ”Securitatea energetică şi managementul resurselor la începutul secolului XXI (corect ar fi fost ”al XXI-lea” – n.n.). Un doctorat care-l recomanda ca ministru în ”guvernul de două luni”, dar care are un conţinut ”discret”, dacă nu secret, asupra căruia există serioase semne de întrebare privind plagiatul. Un doctorat cu un titlu pompieristic, ca la lucrările congreselor PCR. Vom vedea, curînd, cum stă şi cu plagiatul acestei teze, socotită deja de cei care au citit-o ca fiind ”de necitit”. Că e sau nu plagiată, vom afla curînd.

La revoluţie, Lucian Bode avea 16 ani. ABC-ul ”democraţiei” l-a învăţat însă de la un fost securist, cu gradul de căpitan în 1989. Pe numele său Nicolae Viorel Stanca, acesta a făcut poliţie politică în vremea comunismului, după cum a dovedit CNSAS-ul. Ceea ce n-a împiedicat reactivarea sa în Serviciul Român de Informaţii, unde a ajuns pînă la gradul de general (făcut de Traian Băsescu, după pensinare). Credincios celui ce-l promovase, Stanca a condus filiala din Sălaj a Partidului Democrat (între 2001-2008). Tînărul său ucenic politic, Lucian Bode, obţinuse în 1998 o licenţă de inginer electromecanic, la Universitatea din Oradea. Despre următorii doi ani din viaţa lui nu mai ştim nimic, decît că a apărut apoi în 2000 ca vînzător la ”Electrometal”, din Oradea, iar din anul umrător a ajuns inginer la Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Zalău. Era şi anul în care fostul vînzător de la ”Elecrometal” s-a înscris în Partidul Democrat. După încă un an, a reuşit performanţa de a ajunge  preşedinte Sindicatului Electrica Zalău. Tot în anul 2001, Karina, soţia lui, de profesie educatoare, devenea asociată într-o firmă de lucrări de instalaţii electrice alături de fostul securist Stanca, şeful filialei Sălaj a Partidului Democrat, îngerul păzitor al familiei Bode şi mentorul politic al lui Lucian. 

Crescut în umbra unui securist, Lucian Bode a înţeles şi aplică esenţa sistemului clientelar comunist, bazat pe o îmbinare între corupţie şi frică, între morcov şi băţ. Pentru el, nu a fost deloc complicat să transforme Poliţia Română într-un fief de partid şi statul român într-o afacere de tip mafiot, aşa cum funcţiona el înainte de 1989. Chiar dacă Bode nu avea decît 16 ani la Revoluţie, a continuat evoluţia sa de ”om nou” comunist, la umbra unui cadru ”de nădejdie” al Securităţii şi a ajuns acum la maturitate. A transformat Poliţia Română într-un putregai, peste care domenşte şi pe care de asemănarea cu Miliţia comunistă odedientă partidului îl mai deosebeşte doar calitatea oamenilor din sistem, care nu acceptă toţi să devină miliţieni - cum i-ar dori ministrul lor.  

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici