COMENTARIU: Şi e doar o zi de vineri?

646 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU: Şi e doar o zi de vineri?

COMENTARIU: Şi e doar o zi de vineri?

E doar o zi de vineri. De la Moscova, Lavrov deja ne-a anunţat că dialogul cu partenerii occidentali e ca o discuţie între un mut şi-un surd. Între timp, Rusia îşi vede de treabă. Mii de militari sunt în Belarus pentru zece zile de exerciţii comune. Imaginile din satelit arată că în Crimeea şi Vestul Rusiei au fost, deja, trimise echipamente militare şi trupe. De la Casa Albă, Biden le spune cetăţenilor săi să plece din Ucraina; nu va trimite trupe să-i scoată de acolo în cazul în care Rusia va declanşa un conflict în zonă. Oficialii de la Kiev încurajează grupările paramilitare să se înarmeze.

În Nordul Irlandei sondajele prezic o schimbare majoră pe scena politică la alegerile din mai. Sinn Fein (Ourself) ar putea să ajungă principalul jucător de pe scena politică. Dacă se întâmplă aşa, democraţii irlandezi din nord vor avea de învăţat cum să coexiste cu partidul care are legături istorice cu IRA, care contestă Brexitul şi vrea unificarea Irlandei.

În Statele Unite inflaţia creşte ameţitor. Statistica înregistrează cea mai mare creştere de preţuri din ultimii 40 de ani. Protestul şoferilor de camion de la vecinii lor din nord, canadienii, riscă să dea peste cap nu doar schimburile comerciale dintre cele două ţări, ci economia Canadei cu totul. În Europa analiştii economici prevăd o creştere a inflaţiei similară cu cea din SUA. Macron anunţă că va construi mai multe centrale nucleare pentru a reduce emisiile de carbon.

E doar o zi de vineri, 11 februarie. 11 februarie a mai fost. Şi în 2019, înainte de pandemie. Orice informaţie din cele de mai sus n-ar fi prins primele cinci minute dintr-un jurnal de ştiri. În cel mai bun caz intra la final, în calupul de Externe, dacă avea loc de urşii panda.

11 februarie 2019. Jurnalele de ştiri de la noi vorbeau despre noi reguli introduse de Ministerul Sănătăţii pentru procedurile estetice, după ce s-a descoperit cât de uşor te puteai juca cu botox-ul şi hialuronicul fără să ai competenţe, meteorologii emiteau un nou cod galben de vreme rea, iar în Parlament PSD raporta victorios că a tăiat la rectificare 500 milioane lei din bugetele Serviciilor Secrete şi redirecţionează banii pentru programul Vitamina D pentru copii, fondul clasei era declarat, iar, ilegal după ce mai multe cazuri ajunseseră în faţa opiniei publice, mii de localităţi nu aveau medic de familie, iar Victor Orban spunea apăsat că ţara lui nu va primi imigranţi pentru că aduc cu ei “virusul terorismului.”

În doar trei ani planeta pare că ne-a devenit mai mică. Nimic din ceea ce se întâmplă la mii de kilometri de noi nu mai pare aşa de departe. Totuşi, Pământul a rămas la fel. Poate că ne-am obişnuit noi să-l privim altfel, după zeci, sute de ore petrecute într-o fereastră de Zoom.

E doar o zi de vineri. Şi, uite, se întâmplă atâtea lucruri pe care nici nu le-ai fi băgat de seamă dacă nu te-ai fi învăţat să te uiţi mai atent şi la ceea ce se întâmplă peste gard. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici