COMENTARIU Valeriu Şuhan: De la democraţia ”originală” la democraţia ”mea”

Când am auzit prima dată din gura domnului Ion Iliescu sintagma ”democraţie originală”, m-am gândit precum domnul Petre Roman, că asta sună ca dracu’.

Atunci, în zorii democraţiei noastre contemporane, mi s-a părut că zicerea domnului Iliescu este de rău augur. Cum adică, democraţie originală ?!

Ok, de la Churchill încoace am auzit cu toţii că democraţia este cea mai proastă formă de organizare a societăţii, dar din păcate, omenirea nu cunoaşte alta mai bună. (citat aproximativ dar exact, ca sens).

Dar, originală ?! Cum adică, poate fi o democraţie originală ? În ce ar consta originalitatea ei ?

Ulterior, am văzut. Mineriadele, cavalcade în iad, ne-au aruncat brusc, în coada Europei, o adevărată ruşine, un stigmat de care n-am scăpat nici acum.

Din eroii Europei care am plătit cu sânge libertatea pe care ne-o doream, am ajuns paria ei, nişte proscrişi. Şi asta are repercusiuni acum, când vorbim.

În numele ”conceptului” de originalitate a democraţiei, care ne-a fost impus cu forţa manipulării maselor, s-a impus o altă sintagmă, aceea a ”omului de bine”. Ne-a ieşit pe nas şi asta.

Ulterior, ”capitalismul de cumetrie” a făcut vogă şi nici de ăsta n-am scăpat. Uitaţi-vă cu atenţie în jur şi o să-i simţiţi prezenţa la tot pasul. E adevărat, el a evoluat devenind trans-partinic.

Ei cu ai noştri, noi cu ai lor, gata, s-a pus de o combinaţie continuă pe care jocul democratic o stimulează cu frenezie, inconştienţă şi ipocrizie nu numai politice.

Acum, de la guvernul ”meu” s-a trecut în pas vioi, la o altă etapă.

Nu mai e suficient guvernul ”meu”. Acum, nu se mai poate altfel, pentru binele ţării neîndoios, iar instituţiile statului trebuie să fie croite după propria, exclusiva concepţie, de fapt după propriile interese, ale celor care ne conduc. Vremelnic, dar nu contează.

Interesele proprii au trecut în faţa celor de grup, căci despre interesele ţării, ele au devenit desuete în contextul globalizării, aşa cum e ea înţeleasă la vârful statului.

E adevărat, nu de ieri, de azi, ci de câţiva ani, statul a devenit o marionetă în mâna unor păpuşari veroşi, fie din interior, fie din exterior.

Şi totul se desfăşoară senin dar tâmp, nu numai cu lipsă de viziune pentru ţara asta, dar cu o vocaţie anti-democratică uluitoare.

Am auzit cu toţii că trebuie neapărat modificată Constituţia, în sensul ajustării atribuţiunilor Curţii Constituţionale.

Asta, pentru că instituţia aceasta fundamentală a îndrăznit să amendeze prostiile actelor puterii executive care, nu-i aşa, e infailibilă, ea le ştie pe toate. Ştie inclusiv, ce vrem noi.

Curtea a zis de acum două săptămâni că e anti-constituţional să privezi de libertate inclusiv pe cei infectaţi cu nenorocitul ăsta de virus, dacă nu ai o lege în acest sens.

Absolut firesc într-un stat ce se doreşte a fi democratic şi care pune înaintea a orice, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, că de-aia se numeşte democraţie şi nu autocraţie.

Atât Preşedintele cât şi Prim-ministrul, au sărit imediat la cap şi au zis că această Curte şi-a depăşit atribuţiunile. Mai mult, Prim-ministrul a plusat, recomandând cetăţenilor să nu respecte hotărârea aceleiaşi Curţi.

Lasă că cetăţenii nu au a respecta acele hotărâri, pentru simplul motiv că nu li se adresează, ele sunt destinate instituţiilor statului, tocmai pentru a respecta drepturile cetăţenilor.

Revoltător este că cele mai înalte instanţe în stat, nu cunosc sau nu vor să cunoască regulile de bază ale democraţiei, scopul său primordial, cetăţeanul şi drepturile sale.

Cu riscul să fiu considerat a avea idei puţine dar fixe, reamintesc faptul că în continuare, statul român a suspendat respectarea Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului. De ce ? Pentru că aşa a vrut guvernul ! Ne-a dat vreo explicaţie ? Nu ! De ce ? Pentru că îl doare la bască !

Eu cred că am trecut la faza ”democraţia mea originală”.

Şi nu e doar un joc de cuvinte....