COMENTARIU Valeriu Şuhan: O minciună mare cât România

25202 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Valeriu Şuhan: O minciună mare cât România

Nu, minciuna nu e în legătură cu covidu’, cu faptul că aş avea dubii în legătură cu existenţa lui printre noi.

Sunt dintre cei care conştientizează pericolul şi de aceea, mă străduiesc să mă comport responsabil într-o asemenea situaţie.

Mască, spălat pe mâini de o sută de ori pe zi, dezinfectat acasă, în maşină etc.

De la un timp însă, auzisem tot felul de vorbe despre felul în care autorităţile reacţionează faţă de nevoile oamenilor care s-au îmbolnăvit sau sunt ”suspecţi” de contaminare cu Covid-19.

Rezulta că lucrurile stau prost, organizarea la pământ, reacţia autorităţilor, întârziată, până spre deloc.

Mi s-a părut atunci că informaţiile respective sunt viciate de folclor şi tendinţa de exagerare.

Ei bine, n-am avut dreptate.

Adevărul e că da, autorităţile sunt praf, complet depăşite şi iremediabil, năuce.

Sunt nenumărate cazurile în care autorităţile, reprezentate în primul rând de către direcţiile sanitare judeţene, inclusiv a Mun. Bucureşti, n-au nici o treabă cu derularea, completă, deplină, exhaustivă, a anchetelor epidemiologice.

Pentru a nu-şi face nimeni probleme, sunt pregătit cu exemple concrete din Bucureşti, dar şi din ţară.

Dealtfel, am pornit de la un astfel de caz din Bucureşti, când peste 15 persoane, „contacţi direcţi” cum li se spune, au fost pur şi simplu lăsaţi de izbelişte.

Oamenii s-au descurcat cum au putut ca să se testeze , ba chiar unul dintre ei a fost internat.

Deşi a trecut o săptămână de la confirmarea statutului de „contacţi direcţi”, nimeni de la DSP Bucureşti nu s-a deranjat să-i contacteze pentru a derula ceea ce, pompos, se numeşte „anchetă epidemiologică”.

Toţi cetăţenii în cauză sunt salariaţi şi sigur, s-au preocupat de statutul lor în condiţiile date.

Rezultatul este că s-au trezit într-un cerc vicios aiuritor. Pe de-o parte, legea dar şi bunul lor simţ le cerea să se izoleze, pe de alta DSP-ul juca table şi deci, n-a avut timp să se implice pentru ca oamenii să-şi poată lua concediul medical.

Ce să facă ?! Şi-au luat concediu fără plată, c-aşa-i la noi. Autorităţile ţipă  şi se bat cu pumnu-n piept dând pe-afară de responsabilitate închipuită, iar oamenii trebuie să se descurce singuri. Pe banii lor !

Nu vă iluzionaţi, nici măcar persoana internată n-a fost „deranjată” de DSP Bucureşti. Terminaseră cu tablele şi exersau un nou joc de societate, „dărmălăul cu coadă”.

Având în vedere factorul de multiplicare invocat cu obstinaţie de către autorităţi, lucrul e extrem de grav, pentru că oamenii ăştia ar putea transmite corespunzător boala, iar lipsa de acţiune profilactică ar zădărnici combaterea ei. Am citat, uşor, din Codul Penal.

Am vorbit cu mai mulţi medici, cunoscuţi de-ai mei, unii în posturi de conducere în sistemul lor şi mi-au confirmat că astfel de situaţii nu sunt deloc, singulare.

Asta, în timp ce de la cel mai înalt nivel, li se cere „dragilor” români să fie responsabili şi să se conformeze măsurilor impuse de starea de pandemie.

În majoritatea lor, „dragii” români, se comportă responsabil şi disciplinat.

Cei mai mulţi se bazează pe faptul că la o adică, Doamne fereşte, autorităţile ce se arată atât de implicate şi zilnic întăresc şi stimulează vigilenţa, le vor veni în ajutor, că ştiu ce au de făcut.

Aiurea ! Speranţe deşarte, iar demonstraţia am făcut-o mai sus.

În ordinea numerelor de pe tricou, Preşedintele, Prim-ministrul, miniştrii, secretarii de stat precum domnul Raed Arafat, ne asigură de angajamentul lor deplin în apărarea naţiunii de pericolul micului şi noului nemernic.

În realitate, treaba e că toată structura asta administrativă este îndreptată oriunde altundeva, numai spre cetăţean, nu.

A lăsa oamenii aflaţi în situaţii critice cu nervii încordaţi, înfricoşaţi pentru ei şi familiile lor în situaţii precum cea descrisă, este o crimă.

Domnul Preşedinte Klaus Iohannis, ne-a împărţit la un moment dat, în precauţi şi proşti. Ok...

Oare, le-o găsi şi inexistenţilor anchetatori în epidemiologie vreun apelativ ?

Nu prea cred. Că-s „ai lui”...

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici