COMENTARIU Valeriu Şuhan: Să nu ucizi...dar nici să nu păstrezi suveniruri de la victime!

De mic se obişnuise cu tot felul de combinaţii, care mai de care mai aiurea, iar anturajul său era dintre cele mai dubioase. Hoţi mărunţi, bişniţari, curve, dintr-un cartier al Capitalei.

Norocul şi atu-ul lui, calitatea lui principală, era înfăţişarea. Din adolescenţă, ”avea cârlig” la fete dar şi la femeile mature. Mai ales pentru cele din urmă, era un adevărat idol, iar el învăţase să profite de asta , ca nimeni altul.

Oricum, veniturile sale de curvă masculină dar şi cele din diverse combinaţii, tot felul de bişniţării, îi asigurau un trai decent, să-i zicem.

Unchi-su era colonel de armată, care ştia foarte bine ce ”bagabont” era nepo-su, l-a angajat pe tiriplici, întâi salariat civil şi pe urmă l-a făcut chiar subofiţer în armată.

Omul nostru nu a renunţat nici o clipă la anturajul său sau la obiceiurile care l-au ”consacrat”. Intrase şi în vizorul contrainformaţiilor militare, dar doar atât.

Ba cu una , ba cu alta, c-o gagică , cu-n cartuş, două, de ţigări sau o sticlă de whisky, personajul a ajuns magazioner la o popotă.

De-aici până să-l dea afară, n-a fost decât un pas, că şmecheria din capul lui l-a dus direct cu mâna până la cot în haleala soldaţilor.

Între timp a venit revoluţia sau ce-o fi fost ea, şi omu’ nostru a intrat şi mai adânc în lumea pe care o cunoştea atât de bine, printre hoţomani, peşti, curve şi mai nou, dealeri şi consumatori de droguri.

El însuşi începuse să mai ”tragă pe nas”. Numai aşa, uşor, de control, să nu zică lumea că-i fraier. Dar, uşurel, la un colţ, a mai şi traficat puţin.

Cea mai tare ”afacere” a sa însă, a devenit ”pinca” ca gazdă de jocuri de noroc. Apartamentul din centru al unchiului său care se retrăsese la ţară, devenise un adevărat tripou clandestin.

Acolo, veneau nu numai jucători împătimiţi, ci şi hoţi care jucau inclusiv pe ”acarete” provenite din furăciuni.

Bineînţeles că n-a trecut mult şi Tony a devenit informatorul poliţiei. Era inevitabil. Asta, i-a dat mai multă încredere şi asta s-a văzut în tupeul său, tot mai accentuat.

Într-una din seri, pe masa de joc a părut un inel superb, o bijuterie veche, de clasă, la vederea căreia Tony a înlemnit.

Era bijuteria care îi dispăruse când casa îi fusese spartă în urmă cu ceva mai mult de un an. Imediat, a vrut s-o cumpere de la cel care o pusese la joc.

Înainte de a fi al lui, inelul aparţinuse unei fete cu care se combinase într-o perioadă şi pe care o ucisese cu patru ani în urmă. Mobilul fusese jaful. Părinţii fetei aduceau aur de la turci şi îl ţineau în apartamentul ăla. Tony aflase de treaba asta pentru că trăsese cu urechea, dar şi pentru că nu era deloc, prost.

O omorâse pe fată lovind-o cu o statuetă în cap. Fusese surprins în apartament de venirea intempestivă a fetei acasă şi ascuns după uşă, a atacat-o. Cel mai probabil, fata nici n-a realizat cine a lovit-o. Prada a fost vreo 800 gr de aur şi nişte bijuterii vechi, de familie. Atât valorase viaţa fetei pentru licheaua ajuns ucigaş.

Tony îşi făcuse dublură la chei, luându-le mulajul într-una din ocaziile când dormise la fata aia. O chema Sanda, o fată frumoasă dar naivă, ceea ce nu însemna că n-ar fi trebuit să trăiască încă.

Alibiul omului nostru fusese minuţios aranjat. În ziua care a precedat ziua loviturii a plecat la mare. Acolo, s-a cazat la un hotel, a făcut şpriţuri cu nişte hoţomani şi cu nişte ”fete”. A ţinut neapărat, să fie remarcat. A doua zi, s-a dus la plajă, de fapt spre plajă, dar a ajuns înapoi în Bucureşti, unde a comis-o grav, aşa cum v-am spus.

Ceea ce nu ştia Tony când a văzut inelul scos la joc, era că poliţia îl bănuia foarte serios că el o ucisese pe Sanda.

Spărgătorul care îi furase inelul împreună cu alte ”acarete”, condusese fără ezitare la casa lui, indicând cu lux de amănunte cum a făcut-o, ce a găsit. Una peste alta, furase o mică avere.

Tony nu depusese însă, nici o plângere.

Inelul, găsit la spărgător şi care era cu totul deosebit, descris cu lux de amănunte de familia Sandei, fusese recunoscut, de unul dintre ofiţerii care făcuseră parte din echipa care investigase omorul asupra Sandei. Familia Sandei a confirmat.

Întâmplător sau nu, mai degrabă nu, unul dintre amicii lui Tony al nostru, căzut la puşcărie pentru deţinere şi trafic de droguri, vorbeşte şi spune că la un moment dat, Tony avea foarte mult aur pe care voia să-l vândă. Chiar el l-a dus la câţiva cunoscuţi care i-au cumpărat aurul ăla. Văzuse şi inelul pe care Tony îl ţinea separat, într-o cutiuţă frumos ornată. Chiar aşa era...

”Apariţia” inelului a fost regizată iar abordarea lui Tony de către poliţie a fost abruptă. Ancheta în sine cu privire la omor, a durat  doar câteva ore.

Ceea ce a mai ”vărsat” Tony, despre una, despre alta, pe altădată.

Ca orice lichea, Tony s-a ”spart” repede.