ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Furia lui Ceauşescu, faţă de Pacepa: de ce nu s-au luat măsuri, dacă ”se afla de mai mult timp în stadiul de alcoolism cronic”?

După defectarea lui Pacepa în vara anului 1978, prioritatea aparatului de spionaj din România ar fi trebuit să fie reconstrucţia, de la zero, a reţelelor distruse de ”trădarea” acestuia. Dar au trebuit să facă faţă furiei lui Ceauşescu, pentru că, deşi au cunoscut păcatele ”trădătorului”, nu informaseră partidul.

16277 afișări
Imaginea articolului ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Furia lui Ceauşescu, faţă de Pacepa: de ce nu s-au luat măsuri, dacă ”se afla de mai mult timp în stadiul de alcoolism cronic”?

Sursa foto: Facebook

Dima, omul care a încercat să pună şaua partidului pe cîrca spionilor

Decizia luată în toamna anului 1978 de a impune controlul partidului asupra spionajului, ”decapitarea” conducerii profesionale, prin numirea unui propagandist, Remus Dima la conducerea Centrului de Informaţii Externe pe 15 octombrie (fostul Departament find şi el desfiinţat, în septembrie)  şi obligaţia de a încadra în noile structuri 60% membri de partid, cu origine muncitorească şi stagiu în producţie nu erau semne de bun augur pentru viitorul spionajului. Deja se estima că va dura vreo două decenii, să-şi revină la starea dinaintea defectării ”trădătorului”.

Ca reprezentant al partidului, Dima vedea şi el trădare peste tot. De fapt, ceea ce a sesizat controlul din toamna anului 1978 la fostul Departament de Informaţii Externe era mult mai grav. ”Spionii” lui Pacepa erau de doi bani şi aparatul de informaţii externe al României era la pămînt.

Reorganizarea activităţii de către ”civilul” Remus Dima a început cu stîngul. De frica ”trădărilor” (se presupunea că Pacepa şi-a lăsat oameni fideli în ”aparat”, el a impus o centralizare a operaţiilor, aşa cum mai fusese de la întemeierea spionajului Securităţii în 1955, cînd Vasile Vâlcu a fost pus în fruntea nou-createi Direcţii Informaţii Externe, sub control sovietic. Aceasta funcţiona la fel şi în 1964, cînd Dima intrase, pentru scurtă vreme, în ”structură”: totul se decidea şi se controla încă, pe atunci, ”de sus”. Din precauţie şi pentru că aşa ştia că trebuie făcut, Dima, ca un adevărat şef, a vrut să controleze singur întreg fluxul de activitate.

Dominat de teama să nu se mai întîmple vreo ”trădare”, Dima a încercat să stăpînească tot, ceea ce era, omeneşte, imposibil. Numărul de cadre şi cantitatea de informaţii era mult mai mare decît cu 14 ani înainte, cînd el mai dăduse pe la Securitate. În plus, istoricul-propagandist de partid mai avea pe cap un balast suplimentar: ”acoperiţii” care au reuşit să se reîntoarcă în România, scăpînd de serviciile de contrainformaţii din ţările în care fuseseră ”plantaţi”. Mulţi dintre ei au avut mari probleme, care trebuiau rezolvate: fie erau morţi în actele de stare civilă, fie nu s-au putut reacomoda şi trebuia, totuşi, să li se găsească un rost. Unii s-au sinucis, ori au murit în circumstanţe obscure. Oricum, erau nişte ”fantome”, puţin folositoare în ţară.

Dar cea mai mare problemă o avea Remus Dima chiar cu aparatul, în sine. Şi o ştia prea bine, pentru că raportul cu concluzile finale şi ”învăţămintele” de pe urma trădării lui Pacepa, pe care l-a citit în faţa ofiţerilor din comanda Securităţii şi a conducerii Ministerului de Interne în 25 decembrie 1978 fusese conceput pe baza informaţiilor primite de la Secţia Specială a Comitetului Central, care coordonase controlul, împreună cu ofiţeri ai constraspionajului intern. ”Materialul” fusese ”văzut” şi întărit cu anumite epitete, adnotate pa marginea sa, chiar de către secretarul general al partidului. Prin Dima vorbea de fapt Ceauşescu, iar Ceauşescu îşi pierduse încrederea în spioni. În mintea sa, nu-l trădase doar Pacepa. Se simţea trădat de toţi.

La Informaţii Externe era o ”atmosferă de pălăvrăgeală şi lăudăoşenie”

Iată cum era descris aparatul de informaţii externe de către tovarăşul Dima, prin care vorbea însuşi Partidul, secretarul său general şi Comandantul Suprem: ”În unitate, atmosfera de pălăvrăgeală ş! lăudăroşenie a permis unor cadre să afle date şi informaţii secrete din alte compartimente de muncă, multe din ele au deconspirat faţă de membri de familie, rude şi prieteni adevărata !or calitate, legenda de acoperire şi chiar numele conspirative. Fosta conducere a Direcţiei Generale de Informaţii Externe, nesocotind cele mai elementare norme de muncă, a tratat cu o uşurinţă condamnabilă problemele citate, ale păstrării secretului muncii de Securitate, necesitatea conspirării unor acţiuni care puneau în pericol direct prestlgiul ţării noastre”.

Se manifesta în materialul citit de Dima supărarea nestinsă a lui Ceauşescu, pentru că agenţii Securităţii n-au preîntîmpinat huiduirea sa, în timpul vizitei oficiale în SUA, de către un grup al emigraţiei maghiare. Dar supărările erau multe… . ”Nici atunci cînd au fost descoperite mijloace tehnice de interceptare, instalate de duşmani în mai multe multe clădiri ale reprezentanţelor noastre din străinătate, inclusiv în birourile unor ambasadori, nu s-au luat măsuri riguroase, pentru a stabili condiţiile care au făcut posibilă această situaţie de o deosebită gravitate, implicaţiile pe care le-a avut, precum şi tragerea la răspundere a celor care se făceau vinovaţi”. Implicaţiile puteau fi, într-devăr analizate, dar să ”tragi la răspundere” pe cineva, după ce tocmai propriul contraspionaj (condus de Doicaru) găsise microfoanele, era o naivitate. Doar limbaj de lemn al partidului, aşezat peste activitatea spionilor şi a celor de la contraiformaţii.

Raportul continua, incriminînd că ”Dolcaru şi Pacepa cenzurau toate telegramele care veneau din exterior, indiferent cui îi erau adresate, iar atuncI cînd conţinutul acestora nu le convenea, îl modificau. Aparatul de informaţii externe a fost abătut, în mod deliberat, de Ia sarcina sa de bază şi anume obţinerea de informaţii secrete, necesare apărărII independenţei patriei, cunoaşterii şi contracarării acţiunilor serviciilor de spionaj şi cercurilor reacţionare din străinătate, îndreptate împotriva ţării noastre şi a fost orientat spre sarcini cu rezultate spectaculoase  imediate, care reveneau altor organe ale statului, dar care permiteau evidenţierea în mod deosebit a meriltelor Iui Doicaru şI ale trădătorului Pacepa”. 

Toată lumea ştia despre ce era vorba aici: despre tancul german, furat şi refăcut piesă cu piesă la Băneasa, prin care Pacepa îi ”luase faţa” cu ceva vreme înainte, intrîndu-i în graţii, pînă la a-i deveni aproape confident. De fapt, o asemenea operaţiune ar fi fost în sarcina serviciilor de informaţii militare. Dar acum, credulitatea lui Ceauşescu se transformase în furie la adresa celor care-l ”inventaseră” şi promovaseră pe ”trădător”. Ei şi numai ei erau de vină că adăpostiseră o viperă, şi această viperă se strecurase atît de sus – pînă la sînul Comandatului Suprem.  

Vina spionajului şi a contraspionajului: au ştiut şi au tăcut!

Cînd vine vorba de păcatele foştilor şefi ai spionajului şi contraspionajului, prin Dima vorbeşte furia lui Ceauşescu. În limba de lemn a partidului, mesajul este unul vitriolant. Căzuseră multe capete, dar nimeni nu şi-l mai simţea sigur pe al său pe umeri, ascultîndu-l pe noul şef al spionajului: ”Fosta conducere a Direcţiei Generale de Informaţii Externe a încălcat grav principiile politicii de cadre a partidului. Au fost promovate in funcţii de conducere cadre lipsite de conştiinţă revoluţionară, animate de dorinţa de căpătuială, carieriste, descompuse moral, aventuriere, linguşitoare, iar unele şi cu antecedente politice necorespunzătoare, care au executat docil şi fară rezerve ordinele şi indicatiile lui Doicaru şi Pacepa, cu toate că multe din acestea erau în mod vădit în contradicţie cu hotărîrile conducerii de partid şi cu legile statului”.

Iar cînd vine vorba despre ”trădător”, nu mai există nicio reţinere: ”Este elocventă situaţia trădătorului Pacepa, despre care, cu toate că se cunoşteau o seamă de trăsături de caracter străine concepţiilor partidului nostru, contrare criteriilor stabilite pentru cadrele care ocupă funcţii de conducere, a fost promovat în funcţie. În familia trădătorului exista de multă vreme o situaţie deosebită. Între el şi soţia sa nu mai erau nici un fel de afecţiuni (sic!), fapt pe care îl declarau şi public, existau neînţelegeri, frecvente certuri şi scandaluri, inclusiv în prezenţa persoanelor din anturajul lor. Pacepa se afla de mai mult timp în stadiul de alcoolism cronic, consumînd băuturi tari pana la pierderea autocontrolului. Atît soţia, cît şi fiica duceau un mod de viaţă cosmopolit, tot ce aveau în casă era de provenienţă străină. O caracteristică dominanta a trădătorului a constituit-o avariţia, preocuparea deosebită de a agonisi fără limită şi în permanenţă bunuri şi valori”.

Vina foştilor colegi ai lui Pacepa era clară: au ştiut şi au tăcut. ”Aceste trăsături negative ale trădătorului erau bine cunoscute de către cadrele Direcţiei Generale de Informaţii Externe, îndeosebi de Doicaru şi ceilalti din fosta conducere a unităţii, însă nu au raportat şi nu au întreprins măsuri ferme, pentru a curma la timp activitatea criminală a acestuia”.

Şi, după analiza măsurilor contraspionajului, nu era de mirare, după cum lăsa să se înţeleagă Dima, că această ”trădare” s-a putut produce cu uşurinţă: ”Măsurile contrainformative în unitate erau formale, de circumstanţă şi nu puteau să asigure cunoaşterea şi apărarea aparatului. Cadrele din fosta conducere a Direcţlei Generale se plimbau şi în exterior neînsoţite, avînd asupra lor şi documente secrete. În afara ţării, DoÎcaru şi Pacepa făcuseră o practică, din a pretinde ofiterilor la post, sub diferite acoperiri, să-i aştepte la aeroport, să-i ducă la hotel, restaurante, baruri, în oraş, după cumpărături, ori în vizite, ceea ce a dus la deconspirarea acestora.

Unii ofiţeri din fosta conducere ai Direcţiei au avut contacte oficiale şi nemijlocite cu organele de informaţii străine, de pildă în Statele Unite, Italia, însă nici asupra acestora nu s-au luat măsuri corespunzătoare de supraveghere şi apărare, facilitîndu-se astfel racolarea lor de către spionajul străin. Pacepa şi alte cadre din fosta conducere a Direcţiei, încălcînd grosolan regulile de muncă, au intrat şi ei în relaţii suspecte cu cetăţeni străini, afişîndu-se cu ei în public, în baruri şi restaurante. Prezentînd un risc deosebit pentru muncă, lui i s-a permis să se interneze într-un spital din R.F.G., pentru o perioadă mare de timp, în vederea diagnosticării unei boli, cu toate că acest lucru se putea face şi în ţară”.

În aceste condiţii, arată materialul pregătit la partid pentru ”prelucrarea” securiştilor care scăpaseră cu faţa curată din epurarea aparatului, ”actul de trădare a fost posibil ca urmare a lipsei celor mai elementare măsuri de verificare şi cunoaştere a cadrelor. Existau date că (Pacepa) a întreţinut relaţii foarte apropiate cu cetăţeni străini, cunoscuţi a fi cadre ale serviciilor străine de spionaj, unii dintre ei urmăriţi de organele noastre interne de contraspionaj, sau din care rezultau suspiciuni că este trădător”. Dar ”nu au fost luate măsuri pentru verificarea acestora”.

De acum înainte, lucrurile nu aveau să mai stea niciodată la fel. Spionajul României Socialiste, de atunci înainte, n-a mai fost capabil decît să organizeze cît mai bine vizitele externe ale tovarăşului, să intermedieze contracte pentru comerţul exterior şi să traducă decupaje din presa tehnică occidentală şi din reviste de specialitate, pe post de ”secrete” obţinute de o agentură absentă la apel. Nu mai era o centrală de spionaj, ci doar un fel de bănoasă cooperativă de frecat menta, de făcut dolari pentru tovarăşu’ şi de adus videoplayere, pentru tovarăşii de la serviciu. Altfel, toate au mers bine şi n-a mai trădat nimeni, pentru că nu mai aveau ce.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici