Prima remiză albă la UEFA EURO 2020. Spania şi Suedia au terminat la egalitate 0-0

  • Cap de afiş al zilei de luni la UEFA EURO 2020, meciul dintre Spania şi Suedia, contând pentru prima rundă a Grupei E, s-a încheiat cu scorul de 0-0, care face din Slovacia lider al grupei.
  • Spania a încheiat meciul cu o posesie de 75 la sută.
67 afișări
Imaginea articolului Prima remiză albă la UEFA EURO 2020. Spania şi Suedia au terminat la egalitate 0-0

Sursa foto: Mediafaxfoto

Suedezii au cedat deliberat posesia încă din startul partidei, spaniolii având controlul mingii, pe alocuri chiar în proporţie de 85%.

Primele ocazii importante ale meciului le-au aparţinut ibericilor, Olme, Koke şi Morata ratând rând pe rând ocazia de a deschide scorul.

Suedia a fost la un pas de a marca pe contraatac, şutul lui Alexander Isak fiind deviat în bară de către un fundaş spaniol.

În ciuda dominării teritoriale categorice a Spaniei, tot suedezii au punctat la capitolul ocazii mari, Marcus Berg şutând foarte puţin pe lângă poartă, din interiorul careului, în minutul 63.

Luis Enrique a forţat pe faza de atac, împrospătând şi suplimentând departamentul ofensiv, însă fără succes.

Asaltul final al ibericilor s-a soldat cu noi mari ratări ale lui Morata şi Sarabia, care au eşuat în a fructifica din poziţii ideale.

S-a încheiat 0-0, Euro 2020 consemnând prima remiză albă, remiză în urma căreia Slovacia, cotată cu a patra şansă în grupa E, conduce clasamentul, după prima rundă.

Spania va juca a doua partidă din grupa E în compania Poloniei, pe 18 iunie, la Sevilla, în timp ce Suedia întâlneşte Slovacia, în aceaşi zi, tot pe Gazprom Arena din Sankt Petersburg.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici