A doua cutie neagră a avionului EgyptAir prăbuşit în Marea Mediterană a fost recuperată

A doua cutie neagră a avionului EgyptAir care s-a prăbuşit luna trecută în Marea Mediterană a fost recuperată vineri, a anunţat comisia de anchetă egipteană, informează Associated Press pe pagina electronică.

928 afișări
Imaginea articolului A doua cutie neagră a avionului EgyptAir prăbuşit în Marea Mediterană a fost recuperată

A doua cutie neagră a avionului EgyptAir prăbuşit în Marea Mediterană a fost recuperată

Anchetatorii au mai precizat că cea de-a doua cutie neagră conţine înregistrările datelor de zbor, în timp ce prima cutie neagră, recuperată cu doar o zi înainte, conţinea conversaţiile piloţilor Cursei EgyptAir 804.

Comisia de anchetă a publicat un comunicat vineri în care se afirmă că nava de căutare John Lethbridge a reuşit să recupereze înregistratorul de date în mai multe etape, iar unitatea de memorie a dispozitivului a fost "extrasă cu succes."

Datele înregistrate de dispozitiv vor fi descărcate şi analizate după transportul la Alexandria.

Vineri, anchetatorii din cadrul Ministerului Aviaţiei Civile din Egipt au început să descarce datele din unitatea de memorie a primei cutii negre aparţinând avionului EgyptAir, prăbuşit luna trecută în Marea Mediterană, au anunţat surse oficiale, citate de agenţia de ştiri DPA.

Avionul Airbus A320 al companiei EgyptAir care zbura din Paris (Franţa) spre Cairo (Egipt), efectuând cursa MS804, s-a prăbuşit pe 19 mai în Marea Mediterană, în largul insulei elene Karpathos. La bord erau 56 de pasageri şi zece membri ai echipajului.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici