Accident în Franţa: O persoană a murit şi alte 24 au fost rănite

Un bărbat a murit şi alte 24 de persoane au fost rănite, dintre care patru sunt în stare gravă, într-un accident al unui autocar care transporta 47 de britanici, duminică dimineaţă, pe autostrada A26, în apropiere de Châlons-en-Champagne (est), au anunţat autorităţile.

145 afișări

Potrivit Centrului regional de informare şi coordonare rutieră (CRICR), pronosticul vital al unuia dintre cei patru răniţi grav este rezervat, iar persoana decedată în accident este un bărbat în vârstă de 61 de ani. Autocarul se întorcea aparent dintr-o staţiune de schi.

Din motive necunoscute, acesta, singurul implicat în accident, s-a răsturnat într-o groapă cu puţin timp înainte de ora 03.00 (04.00 ora României), în timp ce se deplasa pe ruta Troyes-Calais, potrivit prefecturii. Douăzeci şi doi de pasageri sunt în stare de şoc dar sunt nevătămaţi, potrivit aceleiaşi surse.

Autostrada a fost blocată pe sensul Troyes-Calais timp de patru ore, dar circulaţia s-a reluat parţial în jurul orei 07.30, potrivit CRICR.

Prefectura a declanşat planul roşu, mobilizând 100 de pompieri, 20 de jandarmi şi patru echipe ale serviciului medical de urgenţă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici