AFP: Relaţiile dintre Franţa şi UE, afectate puternic de subiectul expulzării romilor

Controversa privind repatrierea romilor a adus relaţiile dintre Franţa şi UE într-o fază de turbulenţe de o rară intensitate şi deosebit de nefavorabilă pentru Nicolas Sarkozy, în momentul în care vrea să îi coalizeze pe europeni înaintea preşedinţiei franceze a G20.

101 afișări
Imaginea articolului AFP: Relaţiile dintre Franţa şi UE, afectate puternic de subiectul expulzării romilor

AFP: Relaţiile dintre Franţa şi UE, afectate puternic de subiectul expulzării romilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Franţa, în ceea ce priveşte imaginea sau chiar pe plan juridic, va avea de suferit", apreciază Jean-Dominique Giuliani, preşedintele Fundaţiei Schuman, specializată pe probleme europene.

Repatrierile de romi români sau bulgari "sunt în Europa de azi măsuri care nu mai pot fi luate separat în cadrul naţional, pentru că vor fi puse în discuţie astfel chiar valorile europene de bază", adaugă el.

Criza, ale cărei semne au fost vizibile din luna august, a izbucnit în această săptămână, în urma dezvăluirilor privind existenţa unei circulare a autorităţilor franceze care viza expres romii pentru expulzări, în contradicţie cu angajamentele asumate de Paris în faţa oficialilor de la Bruxelles.

Comisia Europeană a ameninţat Franţa cu declanşarea unei proceduri de infringement pentru nerespectarea legislaţiei UE, calificând drept "ruşinoasă" atitudinea Parisului şi realizând o paralelă cu deportările din cel de-al Doilea Război Mondial.

Relaţiile dintre Paris şi Bruxelles nu au fost lipsite de dispute şi în trecut. Ele au vizat deficitul public, protecţionismul economic sau politica industrială.

Criticile Franţei la adresa UE se multiplică şi la nivel naţional, în special în partidul de dreapta al şefului statului, UMP.

Secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, contestă Bruxelles-ului dreptul de a se amesteca în afacerile Franţei, ţară "suverană", liderul deputaţilor UMP, Jean-Francois Cope, acuzând Europa că duce "un proces de intenţie sistematic" împotriva Parisului.

În acest timp, în Parlamentul European reputaţia Franţei este deosebit de degradată, în condiţiile unei majorităţi de aleşi de stânga şi din tabăra liberală, care au criticat puternic Parisul săptămâna trecută, pe tema expulzărilor romilor.

Dintre ţările UE, România nu este singura care emite critici, chiar dacă majoritatea se ascund în spatele unei tăceri diplomatice. Preşedintele austriac a emis marţi rezerve faţă de atitudinea Franţei.

Cel puţin în culise, subiectul ar urma să fie discutat la un summit al liderilor europeni prevăzut să aibă loc joi la Bruxelles, unde Nicolas Sarkozy şi preşedintele Comisiei, Jose Manuel Barroso, se vor regăsi la aceeaşi masă.

Romii nu sunt singurul subiect de tensiuni. Ministrul francez al Afacerilor Externe, Bernard Kouchner, este nemulţumit că şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, a lipsit la 2 septembrie, la Washington, de la reluarea negocierilor de pace israeliano-palestiniene.

"Nu putem fi giranţii (acestui proces) şi să nu participăm" la el, a mai spus el, marţi, la Paris. Acest diferend are efecte negative, în condiţiile în care UE încearcă să creeze o diplomaţie europeană, pentru o mai bună reprezentare la nivel internaţional.

Subiectul expulzării romilor reprezintă o problemă suplimentară pentru statul francez, înainte de preluarea de către acesta a preşedinţiei G20 în noiembrie.

Reluând accentele din perioada în care preşedinţia UE era deţinută de Franţa şi care în ansamblu a fost considerată reuşită la sfârşitul anului 2008, Sarkozy intenţionează să asigure adeziunea Europei la priorităţile sale: reforma sistemului monetar internaţional, lupta împotriva volatilităţii schimburilor şi intensificarea reglementărilor financiare.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici