Alegerile prezidenţiale de la 16 decembrie din R. Moldova, neconstituţionale. Nu vor mai avea loc alegerile din 15 ianuarie

Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova prevăzute la 15 ianuarie nu vor mai avea loc, în urma deciziei de joi a Curţii Constituţionale, care a anulat scrutinul din 16 decembrie, relatează Info-Prim Neo în pagina electronică.

607 afișări
Imaginea articolului Alegerile prezidenţiale de la 16 decembrie din R. Moldova, neconstituţionale. Nu vor mai avea loc alegerile din 15 ianuarie

Alegerile prezidenţiale de la 16 decembrie din R. Moldova, neconstituţionale. Nu vor mai avea loc alegerile din 15 ianuarie (Imagine: Radu Stefan/Mediafax Foto)

Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale joi hotărârile Parlamentului din 23 şi 28 decembrie, prin care au fost constatate rezultatele alegerilor din 16 decembrie pentru funcţia de şef al statului şi a fost stabilită data alegerilor repetate.

Prin urmare, la 15 ianuarie nu vor avea loc alegeri repetate, iar Parlamentul urmează să anunţe o nouă dată pentru alegeri ordinare.

Potrivit ediţiei electronice a Jurnalului de Chişinău, scrutinul prezidenţial din 16 decembrie a fost anulat după ce Curtea Constituţională a decis că deputaţii au încălcat legea atunci când şi-au făcut publice opţiunile de vot. Procedura de alegere a preşedintelui va fi reluată.

Decizia Curţii Constituţionale vine în urma sesizării deputatului Mihai Godea, care a cerut ca instanţa să se pronunţe asupra respectării procedurii de vot la alegerile din 16 decembrie.

Mihai Godea a apreciat că la 16 decembrie a fost încălcat secretul votului, deoarece deputaţilor li s-a impus de către liderii politici să-şi facă publică opţiunea de vot, transmite Info-Prim Neo în pagina electronică. Comisia specială şi Parlamentul trebuia să stopeze aceste abuzuri şi să invalideze buletinele celor care au încălcat prevederile votului secret, potrivit lui Godea. "Încălcarea procedurii de vot secret a transformat alegerile pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova dintr-o procedură constituţională solemnă într-un proces formal marcat de vicii, într-un proces de negocieri obscure şi influenţe abuzive", a declarat el.

Pe de altă parte, un reprezentant al Parlamentului, Sergiu Chirică, a menţionat că la alegerile din 16 decembrie, Comisia specială parlamentară pentru desfăşurarea alegerilor a creat toate condiţiile şi garanţiile necesare pentru a asigura secretul şi confidenţialitatea votului. Deputaţii nu pot fi împiedicaţi să-şi arate buletinele de vot, a mai declarat Chirică.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici