Aproape un sfert din voturile la alegerile legislative din Afganistan, invalidate

Comisia electorală afgană a anunţat miercuri că a invalidat 1,3 milioane de buletine de vot, respectiv aproape un sfert din voturile exprimate la alegerile din 18 septembrie, marcate de numeroase fraude şi nereguli.

17 afișări
Imaginea articolului Aproape un sfert din voturile la alegerile legislative din Afganistan, invalidate

Aproape un sfert din voturile la alegerile legislative din Afganistan, invalidate (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

În total, "1,3 milioane de buletine de vot au fost invalidate. Peste 5,6 milioane de voturi au fost exprimate", a anunţat Fazil Ahmad Manawi, preşedintele Comisiei electorale independente (IEC).

Acestea sunt primele rezultate oficiale preliminare.

Numărul de 1,3 milioane reprezintă peste 23 la sută din cele aproximativ 5,6 milioane de buletine de vot introduse în urne în cadrul scrutinului pentru desemnarea celor 249 de deputaţi ai Adunării naţionale afgane.

Dar rezultatele definitive ale acestor alegeri, marcate de nereguli şi fraude, precum şi de aproape 400 de atacuri ale insurgenţilor, sunt aşteptate abia la 30 octombrie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici