Armata turcă depune plângere împotriva condamnării pentru complot a sute de ofiţeri

Statul Major al armatei turce a depus o plângere împotriva condamnării a sute de ofiţeri în cadrul a două procese pentru complot contra Guvernului islamo-conservator, afectat de un scandal de corupţie fără precedent, a anunţat joi presa turcă.

157 afișări
Imaginea articolului Armata turcă depune plângere împotriva condamnării pentru complot a sute de ofiţeri

Armata turcă depune plângere împotriva condamnării pentru complot a sute de ofiţeri (Imagine: AFP/ Mediafax foto)

Instituţia militară a depus în mod oficial, la 27 decembrie, o plângere în acest sens la biroul procurorului din Istanbul, cu scopul de a iniţia un nou proces, a precizat canalul de televiziune NTV.

În august 2013, în cazul supranumit "Ergenekon", un tribunal din Silivri, în suburbia Istanbulului, a condamnat la închisoare, 275 de acuzaţi, printre care numeroşi ofiţeri, aleşi şi jurnalişti, suspectaţi că ar fi încercat să răstoarne Guvernul lui Recep Tayyip Erdogan.

Printre acuzaţi figurează şi un fost şef al Statului Major al armatei turce, generalul Ilker Basbug, condamnat la închisoare pe viaţă într-un proces denunţat de opoziţie ca fiind o "vânătoare de vrăjitoare".

În august 2012, acelaşi tribunal din Silivri a condamnat peste 300 de militari, inclusiv generali cu patru stele, la 13 până la 20 de ani de închisoare pentru tentativă de complot, în 2003, împotriva regimului Erdogan.

Această acţiune în justiţie intervine în contextul unui recent scandal de corupţie, care a dus la încarcerarea a peste 20 de apropiaţi ai puterii, la demisia unor miniştri, precum şi la o amplă remaniere ministerială.

Într-un comunicat publicat săptămâna trecută, forţele armate turce (TSK) au subliniat că nu doresc să fie "implicate în dezbaterile politice" în curs.

Recent, Erdogan i-a denunţat din nou pe judecătorii aflaţi la originea scandalului politico-financiar fără precedent din Turcia, acuzându-i de "colaborare cu anumite grupări criminale" în vederea "compromiterii unor persoane nevinovate".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici