Atentatele din Franţa: Nouă dintre persoanele arestate în anchetă se mai află în arest

Nouă dintre cele 12 persoane arestate vineri în Franţa se aflau în continuare în arest preventiv, duminică, în ancheta cu privire la atentatele comise la Paris pe 7 şi 9 ianuarie, a declarat o sursă judiciară pentru AFP.

299 afișări
Imaginea articolului Atentatele din Franţa: Nouă dintre persoanele arestate în anchetă se mai află în arest

Atentatele din Franţa: Nouă dintre persoanele arestate în anchetă se mai află în arest (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Suspecţii au fost arestaţi în noaptea de joi spre vineri, în regiunea pariziană, pentru a fi interogaţi cu privire la o "posibilă susţinere logistică" pe care ar fi putut-o acorda - arme şi vehicule - lui Amédy Coulibaly, ucigaşul unei poliţiste şi autorul unei luări de ostatici sângeroase, pe 9 ianuarie, într-un magazin alimentar cu specific evreiesc din estul Parisului.

În total, opt bărbaţi cu vârste cuprinse între 22 şi 46 de ani şi patru femei cu vârste cuprinse între 19 şi 47 de ani au fost arestaţi.

Măsura arestării preventive a trei femei a fost ridicată sâmbătă, a precizat pentru AFP sursa judiciară.

Cea vizând restul de nouă persoane a fost prelungită cu 48 de ore duminică şi poate dura, astfel, până marţi.

Ministrul de Interne Bernard Cazeneuve a anunţat vineri că cei reţinuţi sunt "cunoscuţi serviciilor de poliţie pentru fapte de drept comun".

Toţi au fost arestaţi în comunele în care locuiau, în zona Parisului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici