Boris Johnson pare să minimizeze avertismentele UE şi ale unor grupuri paramilitare nord-irlandeze

  • Boris Johnson pare să minimizeze avertismentele Uniunii Europene şi ale unor grupuri paramilitare nord-irlandeze
  • Premierul britanic este convins că "problemele tehnice" generate de Brexit în Irlanda de Nord pot fi rezolvate cu "puţină bunăvoinţă şi raţiune."
  • Grupuri paramilitare unioniste au anunţat că retrag temporar susţinerea pentru Acordul de pace din Irlanda de Nord.
1480 afișări
Imaginea articolului Boris Johnson pare să minimizeze avertismentele UE şi ale unor grupuri paramilitare nord-irlandeze

Foto: Profimedia

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a exprimat speranţa, joi, că problemele din Irlanda de Nord generate de Brexit vor putea fi rezolvate prin "bunăvoinţă", părând să minimizeze avertismentele Uniunii Europene şi ale unor grupuri paramilitare unioniste.
 
"Sunt sigur că, prin puţină bunăvoinţă şi raţiune, toate aceste probleme tehnice sunt rezolvabile", a afirmat Boris Johnson, citat de agenţia Reuters.
 
Premierul Marii Britanii a declarat că nu a aflat încă ce grupuri paramilitare unioniste au retras temporar susţinerea pentru Acordul de pace nord-irlandez.
 
Organizaţiile paramilitare unioniste Forţa Voluntarilor Ulster, Asociaţia de Apărare Ulster şi Grupul de Comando Mâini Roşii au exprimat preocupări privind perturbările tranzitului de mărfuri între Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii. "Aceste grupuri loialiste retrag temporar susţinerea pentru Acordul Belfast", conform unui comunicat transmis Guvernului britanic.
 
Disensiunile între Uniunea Europeană şi Marea Britanie s-au intensificat din cauza procedurilor de tranzit între provincia britanică Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii, iar Bruxellesul ameninţă Guvernul Boris Johnson cu acţiuni judiciare, din cauza încălcării Acordului Brexit. Guvernul Boris Johnson este nemulţumit de controalele vamale la limita administrativă dintre provincia britanică Irlanda de Nord, care a rămas parte a pieţei UE, şi restul Marii Britanii. Guvernul de la Londra a anunţat miercuri că va prelungi unilateral perioada de tranziţie în zona Mării Irlandei, o iniţiativă considerată de UE o încălcare a Acordului Brexit şi a reglementărilor internaţionale.
 
"Este vorba de o încălcare a prevederilor relevante" din cadrul Protocolului nord-irlandez. "UE va răspunde prin mijloace legale", a declarat Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene privind Relaţii Interinstituţionale şi Prognoză, conform BBC.
 
Atitudinea Guvernului Boris Johnson, care se opune aplicării Protocolului nord-irlandez, riscă să conducă la amânarea de către Parlamentul European a ratificării Acordului post-Brexit, avertizează Mairead McGuinness, comisarul Uniunii Europene pentru Servicii Fianciare. "Aceste lucruri nu ajută la construirea încrederii. Am mai trecut prin astfel de situaţii cu Marea Britanie. Evenimentele de ieri au consecinţe dincolo de cele specifice, iar în materie de încredere pot genera unele dificultăţi. Eu pot doar să fac speculaţii ... asupra modului în care Parlamentul European ar reacţiona în contextul în care examinează ratificarea Acordului comercial şi de cooperare", a afirmat Mairead McGuinness, comisarul UE pentru Servicii Financiare, Stabilitate Financiară şi Uniunea Pieţelor de Capital.
 
Simon Coveney, ministrul de Externe al Irlandei, a declarat că ar fi necesar dialog, dar a subliniat că acţiunile Guvernului Boris Johnson conduc Uniunea Europeană spre acţiuni judiciare. "UE negociază cu un partener în care pur şi simplu nu poate avea încredere. De aceea, UE analizează acum opţiuni legale şi acţiuni judiciare, ceea ce ar însemna un proces de negociere mai formal şi mai rigid, diferit de procesul de parteneriat, în care s-ar încerca rezolvarea împreună a problemelor", a declarat Simon Coveney.
 
Provincia britanică Irlanda de Nord menţine unele reglementări UE, în virtutea Acordului post-Brexit, pentru a fi evitate controalele vamale la frontiera cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene. În ultimele săptămâni au apărut probleme privind transportul mărfurilor între provincia britanică Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii. Unele puncte vamale portuare au fost închise, după ce angajaţii responsabili de verificări au primit ameninţări.
 
În contextul retragerii din Uniunea Europeană, Marea Britanie a fost nevoită să acorde un statut special provinciei britanice Irlanda de Nord în relaţia cu UE pentru a evita apariţia controalelor vamale la frontiera cu Irlanda, ceea ce ar fi afectat semnificativ Acordul de Pace din Vinerea Mare (1998), care a pus capăt conflictului militar nord-irlandez. Însă menţinerea reglementărilor UE în Irlanda de Nord generează probleme privind tranzitul mărfurilor spre şi dinspre restul Marii Britanii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici