FT: Franţa o va susţine pe Laura Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef al UE

Franţa a decis să o susţină pe Laura Codruţa Kovesi pentru funcţia de şef al Parchetului Uniunii Europene, afirmă surse oficiale franceze şi române citate de cotidianul Financial Times.

3707 afișări
Imaginea articolului FT: Franţa o va susţine pe Laura Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef al UE

Surse FT: Franţa o va susţine pe Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef al UE

Franţa a acceptat să o susţină pe Laura Codruta Kovesi pentru conducerea Parchetului European, în locul propriului candidat, Jean-François Bohnert, au declarat surse franceze şi române. Decizia a fost luată după ce preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a ieşit învingător luna trecută în negocierile cu Germania şi alte state UE pentru alocarea funcţiilor de conducere în cadrul Uniunii Europene, inclusiv prin desemnarea Christinei Lagarde, din Franţa, pentru postul de preşedinte al Băncii Centrale Europene.

Un oficial francez a declarat pentru Financial Times că decizia de a fi susţinută Laura Codruţa Kovesi are rolul de a asigura un echilibru geografic mai bun al funcţiilor de conducere în Uniunea Europeană, dat fiind că încă nu există niciun post alocat Europei de Est; de asemenea, decizia evidenţiază angajamentul Parisului în sensul respectării statului de drept şi în favoarea eforturilor Laurei Codruţa Kovesi de a susţine aceste principii în România. "Decizia va permite şi constituirea rapidă a Parchetului european, pe care noi l-am susţinut activ", a declarat oficialul francez.

Eurodeputatul român Dacian Cioloş, liderul grupului Înnoim Europa din Parlamentul UE, a declarat pentru Financial Times că Parisul va anunţa oficial susţinerea pentru Laura Codruţa-Kovesi în următoarele zile. "Guvernul francez va informa Consiliul UE în viitorul apropiat că va decide să o susţină pe Laura Kovesi şi sper că acest lucru va deschide drumul pentru o hotărâre în acest sens", a declarat Cioloş.

Jean-François Bohnert, procurorul francez susţinut de Consiliul UE pentru conducerea Pachetului UE, a afirmat, într-un interviu acordat site-ului Politico.eu, că sarcina procurorului-şef european nu va fi doar să combată corupţia, subliniind că se pune prea mult accent pe experienţa anticorupţie a Laurei Codruţa Kovesi. Jean-Francois Bohnert a evidenţiat, în interviul acordat Politico.eu, importanţa ca noul Oficiu al Parchetului European (EPPO) să aplice reglementările. "Trebuie să recurgem de fiecare dată la textul legii", a declarat Bohnert. Reglementările arată că Parchetul UE îi va "investiga, îi va inculpa şi îi va deferi justiţiei pe autorii infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene", a subliniat procurorul francez.

Întrebat dacă se pune prea mult accent pe experienţa Laurei Codruţa Kovesi în combaterea corupţiei, deşi aceasta reprezintă doar o mică parte a activităţii Parchetului UE, Bohnert a răspuns "da", potrivit Politico.eu. "Este principala experienţă a Laurei Kövesi, pot înţelege în totalitate acest lucru dacă vine din partea ei", a precizat Bohnert, avertizând însă asupra riscului concentrării pe un singur element al atribuţiilor noului procuror-şef al UE. "Este ca şi cum am folosi un binoclu, dacă reglezi lentila nu se vede acelaşi lucru. Poate că nici în timpul discuţiilor de la audierile în Parlamentul European, concentrarea prea mult doar pe corupţie nu a fost neapărat modul bun de a face acest lucru".

Jean-Francois Bohnert a vorbit şi despre faptul că Laura Codruţa Kovesi, foarte cunoscută în România şi în cercurile politice europene, a fost în centrul atenţiei de la începerea procedurilor pentru desemnarea procurorului-şef al UE. "În prima fază, desigur, acesta nu a fost un avantaj. M-am simţit puţin lăsat în spatele scenei, deoarece atenţia principală era asupra domnişoarei Kövesi", a subliniat Bohnert, notând că presa a aplicat un "tratament diferenţiat".

Anterior, Jean-François Bohnert, contracandidatul Laurei Codruţa Kovesi pentru funcţia de şef al Parchetului european, a transmis că nu s-a retras din cursă, în pofida faptului că vineri, în România, circula informaţia că Laura Codruţa Kovesi a rămas singură în cursă. Un purtător de cuvânt al misiunii diplomatice franceze a declarat că "în momentul de faţă, nu s-a schimbat nimic" în ceea ce priveşte poziţia Franţei. Bonhert a declarat că este "trist să citească mesajele de pe Twitter care îi cer să se retragă din cursa pentru Parchetul european", afirmând că nu este ceva ce ia în considerare. Mai mult decât atât, acesta a declarat că procurorii germani s-au oferit să îl susţină în cadrul unei conferinţe recente. "Mulţi oameni mă susţin şi ştiu că am experienţă. Nu pot să renunţ pentru că mulţi alţi oameni nu ar înţelege", a adăugat procurorul francez.

Laura Codruţa Kovesi a declarat, duminică, într-un interviu acordat BBC referitor la candidatura sa la Parchetul european, că Guvernul României nu a susţinut-o la Bruxelles, precizând însă că acest lucru nu a contat în demersul său pentru că "nu a aşteptat niciodată ajutorul lor". "Această candidatură e foarte importantă, nu doar pentru mine la nivel personal, e importantă pentru colegii mei, pentru întreg sistemul judiciar şi pentru ţara mea pentru că, în acest moment, independenţa sistemului de justiţie este atacată. Putem dovedi, eu şi colegii mei, că, prin această candidatură, putem obţine ceva pentru ţara noastră şi putem face ceva pentru a ne continua munca", a spus Laura Codruţa Kovesi.

Taguri:
franţa,
ue,
kovesi

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici