Căderi importante de cenuşă vulcanică în Islanda

Aproximativ 60 de persoane şi-au părăsit locuinţele situate la est de vulcanul Eyjafjöll, din cauza căderilor importante de cenuşă, a anunţat sâmbătă Protecţia Civilă locală, precizând că nu a recomandat încă evacuarea zonei.

51 afișări
Imaginea articolului Căderi importante de cenuşă vulcanică în Islanda

Căderi importante de cenuşă vulcanică în Islanda (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Populaţia este afectată de căderile importante de cenuşă (din zona vulcanului), iar Crucea Roşie a deschis centre pentru persoanele care au nevoie de asistenţă şi le-a cerut celor care părăsesc regiunea să se înscrie în registre", a declarat o purtătoare de cuvânt a Protecţiei Civile.

Autorităţile islandeze urmăresc îndeaproape situaţia populaţiei, dar "nu au ordonat nici o evacuare" pentru moment, a adăugat ea.

Sâmbătă dimineaţă, 60 de persoane au anunţat Crucea Roşie că părăsesc zona din cauza cenuşii vulcanice.

Vulcanul a reînceput joi să elibereze în atmosferă cantităţi mari de cenuşă, după câteva zile de acalmie. Emisiile s-au diminuat din nou începând de vineri, dar concentraţia de cenuşă în aer rămâne ridicată, a precizat purtătorul de cuvânt.

Vulcanul a început să erupă la 14 aprilie, eliberând în atmosferă un nor de cenuşă care a paralizat traficul aerian european timp de aproape o săptămână. Începând de joi, intensificarea emisiilor a determinat noi perturbări ale traficului, iar sâmbătă dimineaţă Spania a anunţat închiderea a 15 aeroporturi, în timp ce Portugalia a anulat peste 100 de zboruri.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici