Catastrofa din Japonia ar putea avea un impact superior celei de la Cernobîl

Purtătorul de cuvânt al Guvernului francez, Francois Baroin, a afirmat miercuri că, "în cel mai grav dintre scenarii", după accidentul nuclear din Japonia, catastrofa ar putea avea "un impact superior celei de la Cernobîl".

Catastrofa din Japonia ar putea avea un impact superior celei de la Cernobîl (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Rugat să comenteze declaraţiile ministrului Ecologiei, Nathalie Kosciusko-Morizet, care a afirmat că "scenariul cel mai grav este posibil şi chiar probabil", Baroin a afirmat că ministrul a "evocat efectiv (în timpul Consiliului de Miniştri) situaţia, evoluţia sa începând de vineri, dificultăţile autorităţilor japoneze în obţinerea unei răciri rapide a diferitelor reactoare".

"Nu fac decât să retranscriu cu modestie, nefiind un tehnician în acest domeniu, dar cu fidelitate, declaraţiile lui Kosciusko-Morizet, care a evocat un scenariu, între cele mai grave", a afirmat Baroin, referindu-se la lucrările acestui Consiliu în mare parte consacrat situaţiei din Japonia.

"În cel mai grav dintre scenarii, este vorba evident de un impact superior (accidentului de la) Cernobîl", a adăugat el, făcând aluzie la catastrofa nucleară din 1986 din Ucraina.

Întrebat dacă poate să facă precizări suplimentare, purtătorul de cuvânt a răspuns: "Nu. Suntem la acelaşi nivel de informare. Guvernele aflate în prezent la putere, mass-media şi vectorii de opinie (care sunt jurnaliştii), şi, în consecinţă, opinia (publică).

"Este acelaşi grad de informare şi va fi aceeaşi necesitate de informare şi transparenţă în săptămânile şi lunile care vin", a subliniat el.



comentează şi tu Momentan sunt 4 comentarii
Taguri:
tsunami ,
reactor nuclear ,
FRANŢA ,
JAPONIA ,
CUTREMUR
COMENTARII
  • rai de mai 17 mar 2011

    cand se produce un asemenea eveniment catastrofal toti ne gandim cat rau produc centralele nucleare. De ce nu se gandeste nimeni la asta cand totul e ok si sta cu fundu gras in fotoliu cu zece becuri aprinse, masina de spalat mergand si cu telecomanda in mana 10 ore pe zi, mai merge si calculatorul…

  • mai bine pe fundul marii 17 mar 2011

    reactoarele sunt pe malul marii, la 50 de metri... O asa constructie ar fi trebuit sa permita extragerea miezului reactorului sau a reactorului DEFECT in intregime, prin glisare, PE SINE, pana la o nava specializata care sa il arunce intr-o groapa pe fundul oceanului.

  • legionaru01 16 mar 2011

    interesant ca stam pe o bomba cu ceas care ne poate trimite oricand in spatiu, stais a vezi daca explodeaza deodata centrala din coreea cu cea din china.... imbecilii astia nu vor sa priceapa niciodata????

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa