Centrala nucleară Tihange din Belgia a fost parţial evacuată

O parte din personalul centralei nucleare Tihange din Belgia, care "nu este indispensabil", a fost evacuat la cererea autorităţilor, a informat, marţi, un purtător de cuvânt al operatorului francez Engie, citat de Le Figaro.

3310 afișări
Imaginea articolului Centrala nucleară Tihange din Belgia a fost parţial evacuată

Centrala nucleară Tihange din Belgia a fost parţial evacuată

Acesta a adăugat că personalul necesar funcţionării centralei nu a fost evacuat şi că Tihange continuă să producă electricitate.

Anterior, Reuters a anunţat că centrala nucleară Tihange din Belgia a fost evacuată, citând informaţii prezentate de postul de televiziune public VTM.

"Poliţia a evacuat centrala nucleară Tihange", a anunţat VTM, citând surse din cadrul poliţiei.

Potrivit agenţiei de presă Belga, în apropiere de centralele nucleare din Belgia a fost "consolidat", cu câteva ore înainte, sistemul de supraveghere şi au fost "suplimentate" măsurile de securitate.

TITLURILE ZILEI

"Vehiculele sunt controlate, poliţia şi armata se află la faţa locului", informa agenţia Belga.

În Belgia se află două centrale nucleare echipate cu şapte reactoare.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici