Cinci ONG-uri, între care Memorial, au fost înregistrate ca "agenţi străini" în Rusia. Trei dintre acestea resping acest calificativ

Cinci ONG-uri ruseşti, între care Memorial, cea mai importantă organizaţie de apărare a drepturilor omului în Rusia, au fost înregistrate luni de Ministerul Justiţiei drept "agenţi străini", relatează AFP.

283 afișări
Imaginea articolului Cinci ONG-uri, între care Memorial, au fost înregistrate ca "agenţi străini" în Rusia. Trei dintre acestea resping acest calificativ

Cinci ONG-uri, între care Memorial, au fost înregistrate ca "agenţi străini" în Rusia. Trei dintre acestea resping acest calificativ (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

ONG-urile ruseşti Memorial, Agora, Verdict Public, Avocaţi pentru libertate şi drepturi constituţionale (Jurix) şi grupul pentru apărarea mediului Ekozaşita efectuează "activităţi politice" şi beneficiază de fonduri din străinătate, ceea ce justifică înregistrarea lor în calitate de "agenţi străini", a explicat Ministerul rus al Justiţiei într-un comunicat redat de agenţia de presă RIA Novosti.

Trei ONG-uri - Memorial, Jurix şi Verdict Public - au anunţat că resping acest calificativ, care are o conotaţie negativă în Rusia, fiind aplicat în anii 1970 şi 1980 opozanţilor acuzaţi că ar fi în serviciul Occidentului.

"Determinarea autorităţilor ruse de a decima organizaţiile societăţii civile independente rămâne de neclintit", a denunţat într-un comunicat John Dalhuisen, care se ocupă de Europa şi Asia Centrală pentru ONG-ul Amnesty International.

"Întrebarea pe care ar trebuie să şi-o adreseze ruşii este: cine le va proteja drepturile atunci când (aceste ONG-uri) vor dispărea?", a continuat el.

La sfârşitul lui martie, preşedintele rus Vladimir Putin a pledat în favoarea revizuirii legii privind organizaţiile neguvernamentale, adoptată în 2012 după revenirea sa la Kremlin, care obligă ONG-urile ce beneficiază de finanţări străine şi au activitate politică să se înregistreze ca fiind "agenţi străini".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici